Britney Spears are probleme emoționale după ce, în ultima vreme, starea de sănătate a tatălui său, suspus la două operații de colon. Cântăreața a decis că trebuie să se ocupe și de ea, motiv pentru care s-a internat voluntar într-un centru de sănătate mintală. Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, a luat decizia de a se interna în urmă cu o săptămână și va rămâne sub tratament aproximativ o lună. Aceasta a fost foarte afectată de problemele de sănătate ale tatălui său, Jamie, care a fost la un pas de moarte, potrivit Libertatea.
În luna ianuarie, cântăreața a renunțat la partea profesională pentru a fi alături de familia sa. Tatăl ei a trecut prin două operații de colon, iar Britney i-a fost alături în tot acest timp, îngrijorată de ce ar putea să i se întâmple.
”Ei sunt foarte apropiaţi. Ea nu vrea decât să îşi acorde timp pentru pentru a se concentra asupra propriei persoane”, a declarat o sursă apropiată familiei. Se pare că bărbatul nu se simte bine nici după cea de-a doua intervenție chirurgicală, iar artista suportă destul de greu suferința tatălui ei. „El a fost foarte aproape de moarte și s-a operat din nou acum câteva săptămâni. Nu îi este bine. Britney și el sunt foarte apropiați și ea a fost afectată de situație”, a mai spus sursa. Starul muzicii pop a postat pe contul său de Instagram un mesaj din care lasă să se înțeleagă că are nevoie de puțin timp doar pentru ea: „Cu toţii avem nevoie să ne luăm ceva timp pentru sine” a transmis Britney Spears.
Mesaj era însoțit și de un citat motivațional: ”Îndrăgosteşte-te de a avea grijă de tine, de minte, trup şi spirit”. Britney Spears a mai avut probleme emoționale și în trecut Spears, care a devenit un fenomen al muzicii pop în 1999, odată cu apariţia single-ului său de debut ”… Baby One More Time”, s-a luptat cu tulburări emoționale și în 2008, atunci când a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei în favoarea fostului soț, rapperul Kevin Federline. De asemenea, cântăreața s-a internat la o clinică de dezintoxicare în 2007. Prieteni din anturajul artistei au dezvăluit atunci presei că aceasta lua cocaina, pastile de ecstasy și antidepresive.
Sursa www.unica.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
