Senatul a adoptat un proiect de lege care impune restricții clare pentru demnitari și funcționari publici, inclusiv o perioadă de reflecție de 12 luni înainte și după ocuparea funcțiilor publice. Persoanele vizate nu vor putea lua decizii sau încheia contracte cu entități private legate de activitatea lor publică și vor trebui să obțină aviz pentru a lucra în sectorul privat.
Ads
Senatul a aprobat recent un proiect de lege care introduce, pentru prima dată în România, un set clar și detaliat de reguli referitoare la restricțiile de muncă ce se aplică funcționarilor publici, demnitarilor și altor persoane care ocupă funcții expuse riscului de corupție.
Unul dintre punctele principale ale noii legi este introducerea unei perioade de 12 luni, aplicabilă atât înainte, cât și după încheierea unui mandat public.
În acest interval, persoanele care au ocupat funcții publice nu vor putea semna contracte sau lua decizii în numele instituțiilor publice dacă au avut, în ultimul an, relații de muncă cu entități private. După încheierea mandatului, aceștia vor fi limitați în a lucra în sectorul privat în domenii care pot crea conflicte de interese, cu excepția cazului în care obțin un aviz favorabil din partea instituției de proveniență.
De asemenea, persoanele vizate de lege vor fi obligate să depună declarații pe propria răspundere atunci când sunt numite într-o funcție publică sau când își încheie mandatul, iar intenția de a ocupa un post în sectorul privat trebuie anunțată în prealabil. Oricare contract semnat în afacerea acestor reguli va fi considerat automat nul.
Incompatibilități și sancțiuni în cazul nerespectării legii
Legea stabilește că pentru fiecare demnitar va fi definită o listă a activităților incompatibile pentru o perioadă de 12 luni de la încheierea mandatului.
Aceste măsuri vizează un număr larg de funcționari publici, inclusiv miniștri, aleși locali, consilieri prezidențiali și de stat, dar și angajați ai instituțiilor publice care se ocupă de achiziții publice, reglementări sau control. O excepție importantă o reprezintă angajații instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu excepția miniștrilor și secretarilor de stat.
Trebuie precizat faptul că Agenția Națională de Integritate (ANI), va fi responsabilă cu verificarea respectării noilor reglementări.
Sancțiuni dure
Deși amenzile pentru persoanele care încalcă restricțiile impuse de lege au fost reduse de la 50.000 de lei la un maximum de 10.000 de lei, proiectul prevede și sancțiuni pentru angajatorii privați care încheie contracte cu foști oficiali aflați sub interdicțiile legale.
De asemenea, foștii demnitari care nu respectă aceste reguli vor putea fi excluși de la ocuparea unor funcții publice pentru o perioadă de până la trei ani.
Atenție! Pentru a intra în vigoare, noua lege trebuie să treacă și de votul decisiv al Camerei Deputaților. Ulterior, trebuie promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

