STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Când se deschide Transfăgărășan. Cel mai spectaculos drum din România a fost curățat de zăpadă
pmp

Când se deschide Transfăgărășan. Cel mai spectaculos drum din România a fost curățat de zăpadă

Șoseaua Transfăgărășan va fi deschisă circulației în următoarele două săptămâni, a anunțat, marți, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. În aceste zile, drumul este curățat de zăpadă, însă cum a nins mai puțin față de alți ani operațiunea de deszăpezire se va încheia mai rapid. Astfel, DRDP Brașov a anunțat că șoseaua va fi deschisă cu o lună și jumătate mai devreme față de termenul obișnuit de 1 iulie.

Ads.

„Transfăgărăşanul se va deschide în următoarele două săptămâni! Datorită stratului mult mai mic de zăpadă faţă de alţi ani, curăţarea drumului avansează mult mai repede ca în alţi ani”, a transmis, marţi, DRDP Braşov.

DRDP Braşov a precizat că în acest moment se lucrează intens la deszăpezire şi montarea semnalizării rutiere.

„Dacă vom avea în continuare condiţii meteo favorabile, vom putea redeschide circulaţia cu aproape o lună şi jumătate m

Informaţiile publicate pe site-ul Antena 3 CNN pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 450 de caractere.

Vezi VIDEO la SURSA

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...