Final pentru pachetul legilor justiției în Parlament. Joi s-a dat votul final în Senat, pe ultima lege a Justiției. leelgea 317/2004, Statutul CSM, a trecut cu 81 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă”, iar în timpul votului, USR a fluierat, a bătut în bănci, în timp ce PSD a aplaudat. Pe de altă parte, în debutul ședinței, USR a împărțit colegilor de la PSD-ALDE cartea ,,Ferma animalelor” de George Orwell. În schimb, cei de la PSD au refuzat cărțile. Mai mult, Florina Presadă, senator USR, a anunțat pe Facebook că Liviu Brăiloiu și Florian Bodog au folosit un vocabular plin de argou. Potrivit unor surse Brăiloiu a folosit cuvinte ce nu pot fi redate în scris. După ce și statutul CSM a trecut de Senat, toate cele trei Legi ale Justiției și-au încheiat parcursul în plen. Cele trei legi merg la președintele Klaus Iohannis care decide dacă le promulgă, le contestă la CCR sau le retrimite la reexaminare în Parlament.
Ultima Lege a Justiției, legea 317/2004, a trecut de Senat, cu 81 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă”. Înainte de vot, Șerban Nicoale a venit la microfon și le-a transmis celor din USR care au oferit PSD cartea ”Ferma animalelor”: ”Noi le-am citit la timp, asta ca să înțeleagă cei care au crezut, când le-au cumpărat, că sunt cărți de colorat sau de fluierat”.
Florina Presadă, senator USR, a detaliat pe pagina sa de Facebook momentul în care Liviu Brăiloiu i-ar fi adresat cuvinte obscene:
”Apoi le-am oferit cărţi senatorilor PSD: Ferma animalelor şi 1984 de Orwell. Dna Ecaterina Andronescu, dl Bodog, dl Brăiloiu au aruncat cărţile pe jos, iar cei doi domni au ţinut sa-mi demonstreze că vocabularul lor e plin de argou. Ne susţinem amendamentele la legea privind organizarea CSM. 30 secunde pe amendament”.
Menționăm că USR a oferit cărțile în timp ce un senator al formațiunii își susținea un amendament la Legea 317:
„Aş vrea să fac un anunţ. Noi, cei de la USR, ne-am gândit că, apropiindu-se Crăciunul, ar fi bine să facem un cadou colegilor noştri. (…) Prin urmare, am cumpărat pentru dumneavoastră un exemplar din ‘Ferma Animalelor’ a lui Orwell, de care fiecare dintre dumneavoastră cred că aţi auzit. Am vrut doar să anunţ şi să-i rog pe colegii mei să împartă aceste cărţi”, a afirmat senatorul USR Nicu Fălcoi, înainte să îşi susţină unul dintre amendamente la proiectul pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Florina Presadă şi Mihai Goţiu au lăsat pe pupitrele senatorilor câte o carte. Unii au păstrat-o şi au răsfoit-o, alţii au refuzat-o. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a înapoiat cadoul, aşezând volumul primit pe una dintre băncile senatorilor USR. Senatorii USR au mai adus în plen un drapel al UE şi au pus pe băncile care le revin pancartele galbene de forma unor palme pe care scrie „Toţi pentru Justiţie”.
Care sunt cele mai importante modificărie la Legea 317
Printre cele mai importante modificări aduse de comisia specială se află cea conform căreia „Plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei”.
Parlamentarii comisiei speciale pentru legile justiţiei nu au adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti.