O echipă de cercetători a studiat îndeaproape fenomenul care a avut loc în luna februarie în munții Himalaya și care a fost soldat cu 204 de decese. Un nou raport face lumină în cazul dezastrului din districtul Chamoli.
Căldura degajată a fost echivalentă cu cea a 15 bombe atomice
Dezastrul a avut loc în apropierea vârfului Ronti Peak din districtul indian Chamoli, Uttarakhand. Un ghețar de 500 de metri lățime și 180 de metri grosime s-a prăbușit. Cercetătorii au estimat o cantitate de aproximativ 27 de milioane de metri cubi de gheață care s-au aflat în cădere liberă. Prin comparație, cantitatea ar echivala cu mărimea Marei Piramide din Giza, amplificată de zece ori, spun cercetătorii.
Când ghețarul s-a prăbușit în valea Ronti Gad, a produs un impact termic echivalent cu cel al unui număr de 15 bombe atomice de la Hiroshima, mai arată documentul.
„Raportul dintre piatră și gheață a fost de 80% la 20%, iar raportările acestea, ținând cont și de înălțimea de cădere de 2 km, toate au contribuit la generarea unei călduri suficient de mare pentru a topi întreaga cantitate de gheață și a o transforma în apă”, a explicat Dan Shugar, cercetător al Universității din Calgary, Canada.
Șeful echipei de cercetare a declarat că acest aspect este unul extrem de important pentru a fi luat în calcul, deoarece, în cazul în care gheața nu se topea, avea loc o năvălire a pietrei pe o distanță chiar și de zeci de km.
20 de hectare de pădure nu s-au regenerat
Dan Shugar a mai amintit că, în urma topirii ghețarului, toată zona a fost inundată. Din studiile oamenilor de știință, 20 de hectare de pădure aflate în apropiere au fost distruse. Teoretic, pădurile rase ar fi trebuit să se regenereze, însă din cauza volumului de piatră care a explodat, practic, acest lucru nu s-a întâmplat.
Citește mai multe pe Evz.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
