România intră într-un nou episod de vreme severă: ploi în aproape toată ţara, lapoviţă şi ninsoare în nordul Moldovei şi vânt puternic în sud şi sud-est, potrivit News.ro. ANM a emis o informare meteo valabilă până duminică seară, precum şi un Cod galben de ploi abundente pentru zona montană din şapte judeţe. Temperaturile vor scădea treptat, iar şi în Bucureşti sunt aşteptate ploi şi valori termice sub cele normale.
Ads
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, de la ora 10.00, până duminică, la ora 20.00, vizând ploi importante cantitativ, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, intensificări ale vântului şi o răcire a vremii.
Temporar, va ploua în aproape toată ţara, dar în nordul Moldovei, în seara şi noaptea de joi spre vineri vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Ploi în aproape toată ţara. Ninsori în nordul Moldovei și pe creste
La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Până la sfârşitul intervalului se vor acumula cantităţi de apă de 10-25 l/mp, iar în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, de 35-45 l/mp şi local de 60-80 l/mp.
Local şi temporar, vântul va avea intensificări, din noaptea de joi spre vineri, în regiunile sudice şi sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de 70-90 km/h.
Vremea se va răci, joi, în sud-vest, centru şi nord-est, apoi şi în sud-est.
Continuarea pe Observatornews.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

