Vineri, Cristian Rățoi a susținut la sediul PRO România din Pașcani o conferință de presă în care a discutat despre activitățile de la serviciile publice din primărie de care răspunde cât și despre situația politică.
Cristian Rățoi a declarat că în luna februarie s-a înregistrat o creștere a încasărilor în piețele agroalimentare comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Edilul local spune că de la an la an se înregistrează astfel de situații financiare pe plus, un lucru benefic pentru municipalitate deoarece banii se pot întoarce pe investiții în zonă.
De asemenea au fost purtate discuții și despre reabilitarea spațiilor verzi din municipiu, activități care se desfășoară în această perioadă. Totodată se continuă activitățile de toaletare a copacilor și de tăiere a celor uscați.
Cât despre partea politică, conducerea PRO România Pașcani a menționat că nu poate face o alianță cu alt partid politic atâta timp cât nu se dorește un asemenea lucru. Mai precis, Cristian Rățoi a adus lămuriri la întrebări pe rețelele de socializare de genul: de ce nu se face o alianță la Pașcani cu PSD?
Coordonatorul organizației a confirmat încă o dată faptul că la nivel național nu s-a ajuns la nici o înțelegere între cele două organizații. Ca urmare, nici la Pașcani nu se poate face o alianță. Cu toate acestea, Rățoi spune că este deschis colaborărilor la nivel local dacă va rezulta susținerea sa politică la funcția de primar.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
