Primăria Pașcani a scăpat de problema podului rutier de la „Peștișorul”. Trei sectoare de drum din Pașcani au trecut în proprietatea Statului Român.
Consilierii locali pășcăneni au aprobat proiectul primarului Marius Pintilie privind acordul pentru dezlipirea bunurilor imobile teren strada Abator, strada Grădiniței tronson 1, strada Grădiniței tronson 2, strada Moldovei și strada Șoseaua Neamțului proprietate publică a municipiului Pașcani.
Cele trei porțiuni care traversează municipalitatea și care compun DN28A au trecut în proprietatea Statului Român. Odată cu această aprobare conducerea Primăriei Pașcani a scăpat și de problema podului rutier de la calea ferată din apropierea lacului Peștișorul.
Ads.
„Drumul național DN 28 A care traversează Pașcaniul este trecut în proprietatea municipiului Pașcani. Noi propunem o dezlipire astfel încât partea rutieră să fie predată celor de la Compania Națională de Drumuri a Statului Român. Să fie proprietar și după aia să ne dea nouă în administrare, iar noi să rămânem în proprietate cu celelalte suprafețe de pe strada Grădiniței adică spațiul verde, trotuarul și restul de teren care ajunge lângă bloc. Eu sper ca acest drum să intre în reabilitare în anii următori și n-aș vrea să să fim în situația în care se reabilitează până la intrare în Pașcani, sare Pașcaniul și după aia continuă de la pădure de la Moțca până în intersecția de la drumul european.
Deci trebuie Statul Român să fie proprietar cap-coadă pe toată lungimea drumului.
Bineînțeles, noi avem obligația să păstrăm curățenia să deszăpezim, plombăm unde se impune dar reparațiile capitale sunt în obligația proprietarului, adică Statul”, a spus primarul Marius Pintilie.
„Să reparăm acest pod din bugetul local ne trebuie vreo 30 – 40 de milioane lei. Deci normal este ca Statul Român să aibă în proprietate”, a mai completat edilul șef.
De precizat faptul că tronsoanele de drum respective au fost trecute în proprietatea municipiului Pașcani în mandatului de primar a lui Grigore Crăciunescu, el aflându-se în trecut în proprietatea Statului Român.