Primarul comunei Harmanesti continua proiectele de modernizare a localitatii. Edilul sef are in desfasurare un proiect in valoare de 2,5 milioane de EURO, bani proveniti din fonduri europene. Programul de investitii are in componenta mai multe segmente menite sa sprijine dezvoltarea comunei. Este primul proiect de amploare de care comunitatea beneficiaza. “Investitia este realizata cu banii de la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) si prevede finantarea unui proiect compus din mai multe obiective. Prin implementarea lui dispunem de peste 5 kilometri de drum in satul Harmanestii Noi, se reabiliteaza si modernizeaza Caminul Cultural, se face canalizarea, aductiunea de apa plus bazin de apa in acelasi sat. Binenteles ca nu sunt uitate nici celelalte sate componente din comuna. Avem proiecte si pentru ele si incercam sa accesam cat mai multe proiecte dar si sa realizam investitii din bani de la bugetul local al comunei. Aici, insa, din pacate avem probleme deoarece fiind o comuna mica ca si populatie banii la buget sunt putini in comparatie cu alte comune din apropiere. Incercam totusi sa ne descurcam cu ce avem”, a declarat pentru Jurnalul Regional primarul comunei Harmanesti, Ioan Secrieru.
Potrivit acestuia, la ora actuala se lucreaza la rezervorul de apa din zona. De asemenea, edilul sef ne-a mai precizat faptul ca in aceste zile are loc o licitatie pentru Reabilitarea, modernizarea si dotarea Caminului din Harmanestii Vechi. „Ne aflam la a treia licitatie cu acest obiectiv. Ea se desfasoara prin Bursa de marfuri si pana acum nu s-a prezentat nici o firma interesata preia aceasta lucrare. Nu tine de noi, cei de la Primarie. Speram ca de aceasta data sa nu mai existe probleme”, a mai precizat primarul comunei Harmanesti.
Gradinita in reabilitare, modernizare iluminat public in comuna
Ioan Secrieru a mai dezvaluit o serie de lucrari de pe agenda de lucru. Se lucreaza la reabilitarea Gradinitei in satul Harmanestii Noi, proiect in valoare de 9,8 miliarde de lei vechi. In aproximativ trei saptamani de zile incep lucrarile iar banii provin de la Ministerul Dezvoltarii. „Incercam sa realizam un proiect cu bani de la bugetul local al comunei Harmanesti. Este vorba despre investitii in iluminatul public. Dorim sa schimbam actualele lampi din comuna cu un sistem modern, iluminat pe LED-uri. Suntem in faza de studiu pe proiect. Avem nevoie de aproximativ 300 de lampi pentru a moderniza acest segment in toata comuna. Suma necesara este de 1,5 miliarde de lei vechi, bani pe care ii vom plati in mai multe rate catre firma. Prin acest proiect economisim bani la bugetul comunei din reducerea consumului la energie”, a mai declarat pentru reporterii nostri primarul comunei Harmanesti, Ioan Secrieru.
Bravo domn primar.daca este adevarat va votam si la urmatorul mandat.nu uitati de boldesti
Doar pentru cei din Hărmăneştii Noi, doar de acolo vin voturile! Cu canalizarea din Hărmăneştii Vechi , cum rămâne?