Acasă » Administratie » Continuă proiectele de dezvoltare în Comuna Moțca
pmp

Continuă proiectele de dezvoltare în Comuna Moțca

Comuna Moțca se află într-o continuă expansiune, în urma eforturilor susținute ale administrației locale, conduse de primarul Constantin Serioja Hobincă.

Ads.

Recent, acesta a anunțat pe rețelele de socializare progresele înregistrate în cadrul unor proiecte esențiale pentru îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor. În perioada recentă, au fost realizate pași importanți în implementarea lucrărilor de canalizare și asfaltare.

Astfel, primarul a anunțat predarea amplasamentului pentru lucrările de canalizare derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 1. Aceasta reprezintă o etapă crucială în demersurile administrației locale de a asigura infrastructură modernizată și acces la servicii esențiale pentru cetățeni.

„Am dat ordinul pentru începerea execuției lucrărilor imediat ce condițiile meteorologice vor permite”, a subliniat Hobincă. În plus, primarul a confirmat recepția proiectului tehnic necesar pentru lucrările de asfaltare pe baza programului Anghel Saligny. Aceste investiții sunt menite să îmbunătățească considerabil starea drumurilor din comună și să faciliteze deplasările zilnice ale locuitorilor.

Pe lângă acestea, edilul comunei Moțca s-a adresat companiei Prisma cu solicitarea extinderii rețelei de gaze naturale pe str. LA CAZEMATE și DRAGOS VODĂ spre Antigrindina și LIVEZI din satul Boureni.

De asemenea, primarul Constantin Serioja Hobincă nu s-a ferit să exprime nemulțumirea față de opozanții politici care contestau aceste inițiative: „Fără ajutorul ‘opoziției’ cu tendințe distructive, nici nu am mai derula proiecte”. Declarația subliniază frustrarea administrației locale față de obstacolele întâmpinate în procesul decizional dar arată și determinarea echipei sale căutând soluții optime pentru bunăstarea comunității.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Accident pe DN 24C, în Popricani: un microbuz școlar cu 14 copii a fost lovit de un autoturism

Un accident rutier s-a produs pe DN 24C, în comuna Popricani, județul Iași, după ce ...