Postul de administrator public în cadrul Primăriei Pașcani este vacant. Acesta a rămas liber după ce Sorin Năcuță a depus jurământul pentru un nou mandat de parlamentar.
Ads.
Primarul Marius Pintilie a spus că nu este nimeni deocamdată identificat să ocupe această funcție și că deocamdată nici nu este necesar deoarece primăria nu întâmpină probleme în a fi condusă de primar și viceprimar.
„Clar că cel care vine în funcția de administrator public trebuie să aibă o compatibilitate de 100% cu mine. Nu-i atât de ușor să fii administrator public. Sunt din ce în ce mai puțini oameni care vor să-și asume o expunere în public. În momentul în care vom găsi pe cineva care vrea funcția și corespunde, este compatibil cu mine atunci bineînțeles că o să îl ocupăm.
Vă spun sincer, dacă astăzi am avea o problemă la Primăria Municipiului Pașcani nu este la Compartimentul de lângă primar sau viceprimar. Avem nevoie de oameni la investiții, la achiziții, la fonduri europene în așa fel încât să ne mișcăm cât mai repede cu dezvoltarea pe parte de funcționare. Ne descurcăm și fără administrator public”, a declarat primarul Marius Pintilie.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

