Lansarea candidaților Partidului Social Democrat (PSD) la Pașcani a generat o serie de reacții amestecate atât în rândul cetățenilor din oraș, cât și în comunitățile învecinate. Un moment cheie al evenimentului a fost discursul lui Bogdan Cojocaru (foto stânga), candidatul de pe locul doi pe lista PSD Iași pentru Camera Deputaților, care a stârnit controverse prin comparațiile sale între guvernarea anterioară a PSD la Consiliul Județean Iași și actuala conducere PNL.
Cojocaru a evidențiat realizările fostei administrații social-democrate, menționând asfaltarea a peste 80 de kilometri de drumuri județene când Maricel Popa era președinte al Consiliului Județean Iași. În contrast, acesta a criticat actuala conducere PNL, subliniind că președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (foto dreapta), nu a reușit să finalizeze lucrările la un tronson de doar 1,5 kilometri, ceea ce a generat neliniște și scepticism în rândul alegătorilor
Ads.
„ (…) cu siguranță îl știți ( Maricel Popa – n.r.) pentru că aici putem face o comparație ușoară. Guvernarea social democrată cu domnul președinte Maricel Popa la Consiliul Județean a însemnat peste 80, sper să nu greșesc, de km de drumuri județene asfaltate. Peste 80 de km de drumuri județene asfaltate în comparație cu președintele Consiliului Județean PNL Iași, Costel Alexe, care nici nu știu dacă a terminat șantierul la 1,5 km de drum în suburbia Blăgești spre Vânători. Deci PSD a făcut peste 80 de km în zona aceasta de drumuri județene și, din câte știm noi, PNL încă se chinuie să finalizeze acel 1,5 km de drum care face legătura dintre Blăgești și Vânători”, a precizat printre altele Bogdan Cojocaru la lansarea candidaților PSD la Pașcani.
„Într-un comitet de la Iași domnul Rățoi (Neculai Rățoi – n.r.) m-a propus să fiu președinte al Consiliului Județean și mi-a spus înainte de a pleca, Dumnezeu să-l ierte!, să am grijă de zona lui. Ținea la Pașcani și vreau să vă spun că mi-am ținut promisiunea. Drumul de la Pașcani la Miroslovești este asfaltat; drumul de la Cozmești – Stoliniceni Prăjescu până la europeană – asfaltat; drumul de la Blăgești până la Cotnari – asfaltat; drumul până la Vânători, la Heci, Tătăruși și toate celelalte infrastructuri au fost modernizate când eram președinte la Consiliul Județean.
Toate firmele, toate companiile mari, chiar la început de 2016 n-au cerut decât un singur lucru: nu facilități, nu sporuri, mi-au cerut să asfaltez drumurile. Infrastructura din 2017 a intrat în linie dreaptă. Atunci era Premier Sorin Grindeanu (actual ministru din partea PSD la Transporturi – n.r.). Am mers la dumnealui și împreună am început să demarăm cele două proiecte majore pentru Moldova, pentru dezvoltarea Moldovei, pentru a scoate Moldova din sărăcie. Mă refer la proiectele pentru autostrăzi. La Pașcani în următorii 10 ani veți vedea o explozie de întreprinderi în zonă”, a declarat și Maricel Popa, fost președinte CJ Iași, senator PSD și actual candidat la Camera Deputaților loc 3.
Întrebat de lucrările de la Blăgești, Marius Pintilie a declarat că nu știe exact dacă sunt finalizate deoarece investiția aparține de Consiliul Județean Iași. Însă, a spus acesta, ultima dată când a fost în zonă nu se mai lucra, semn că s-a finalizat acel 1,5 km de drum județean.