Acasă » EVENIMENT » Controale ample în traficul ieșean. Sancțiuni pentru cei cu probleme
pmp

Controale ample în traficul ieșean. Sancțiuni pentru cei cu probleme

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat, în urmă cu două zile, în municipiul Iași, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și combaterea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul abaterilor săvârșite de pietoni.

Ads.


Conform IPJ Iași, în cadrul acțiunii au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.707 de lei, dintre care 10 pentru abateri săvârșite de pietoni, 4 pentru abateri săvârșite de bicicliști, iar 23 pentru alte abateri.
În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, un conducător auto. Acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii.

De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice, fiind retras certificatul de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.

La data de 7 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat, în municipiul Iași, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și combaterea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 25 de testări cu aparatul etilotest. De asemenea, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.135 de lei, dintre care 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, iar 9 pentru alte abateri.

În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii.
De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice, fiind retras certificatul de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.

De exemplu, un bărbat de 34 de ani, a fost sancționat contravențional, fiindu-i suspendar dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Varianta Ocolitoare 28 D, cu viteza de 103 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Sărbătorește așa cum se cuvine de DRAGOBETE. Casa de Cultură din Pașcani găzduiește o nouă ediție

Luni, 24 februarie 2025, începând cu ora 17.00, Casa de Cultură din Pașcani va găzdui ...