STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » ECONOMIC » Cum strâng românii din Occident bani pentru case în România: „Stau la comun de 20 de ani, dar au renovat case unde nu se mai întorc”
pmp

Cum strâng românii din Occident bani pentru case în România: „Stau la comun de 20 de ani, dar au renovat case unde nu se mai întorc”

Românii plecați la muncă în Occident continuă să strângă bani cu gândul la o locuință și la liniște financiară în România, dar, spre deosebire de anii 2000, economiile se fac mai greu și cu mai multe sacrificii.

Ads

Peste cinci milioane de români trăiesc în afara granițelor României, majoritatea în țări din vestul Europei și de pe continentul american.

Cei mai mulți au migrat în Occident în ultimele trei decenii și jumătate, motivați de posibilitatea unui trai mai bun, a unor venituri mai mari și a unor șanse sporite de afirmare profesională. Pentru mulți dintre ei, începuturile au fost dificile: au acceptat munci grele, au trăit în condiții modeste și au făcut sacrificii pentru a reuși să strângă bani ori să se stabilească în Vest.Dacă în anii ’90 veniturile românilor care munceau în țările dezvoltate economic erau mult mai mari decât în România, iar prețul locuințelor de aici era mult mai accesibil, în prezent diferențele s-au mai redus, iar românii din diaspora spun că au nevoie de mai mult timp și efort pentru a face economii importante.

Creșterea economică a României din ultimul deceniu a redus decalajul dintre țara noastră și unele state occidentale și a încetinit ritmul migrației, față de anii în care plecarea la muncă în străinătate părea, pentru mulți, singura soluție pentru a prospera.

Occidentul atractiv pentru a face economii

Salariile din Occident și condițiile de trai continuă însă să atragă numeroși români, iar unii se declară dispuși să facă sacrificii pentru a strânge bani pe care să îi investească în case din România. Pe rețelele de socializare, românii din afara țării au relatat ce sacrificii mai sunt dispuși să facă pentru a-și asigura liniștea financiară și ce meserii le-o aduc.

„Știu povești «horror» cu doi pe cameră, chirie la negru și mâncat biscuiți cu brânză topită. Dar aceste povești le auzi de la lumea care, în general, nu vrea să se adapteze, nu vorbește limba și care poate a avut ghinionul să fie exploatată, se mai întâmplă. Ei au venit pentru un ban rapid, pentru câteva luni. Eu am lucrat la depozit, pe tură de noapte, în UK și luam în jur de 2.000 pe lună net, dacă lucram pe zi luam 1.800. Ore suplimentare nu sunt mereu, înainte de Paște, Crăciun și vara, de obicei, dar în perioada aia, dacă băgam ca disperatul, ajungeam la vreo 3.000-3.500 pe lună. 1.000 de euro îmi rămâneau în buzunar după fiecare lună”, susține un român reîntors din Marea Britanie.

Altcineva crede că persoanele care pleacă în cuplu să muncească în Occident reușesc cel mai ușor să pună bani deoparte.

„La mine, într-un depozit Amazon din Germania, cu volum mic de muncă, pe tura de noapte, 20:00-04:00, de luni până vineri, muncitorii au între 2.400 și 2.700 de euro net pentru full-time. Au 28 de zile de concediu, primă de vară și de Crăciun, dacă au peste șase luni vechime. Cred că doar doi vorbesc germană. În condițiile astea, dacă un cuplu vine la început fără germană, are salariile astea fără studii și calificări și o chirie de maximum 1.000 de euro, le rămân destui bani să pună deoparte și să trăiască decent”, afirmă un român.

Un român stabilit de 15 ani în Belgia susține că românii pot economisi bani chiar și dintr-un salariu de 2.000 de euro.

„Unii, din primul salariu, și-au luat cel mai recent iPhone, în următorul haine de firmă, în șase luni și-au făcut și vreun leasing nebun la vreo mașină scumpă, iar după se întorc în vizită acasă, povestesc că nu mai merge străinătatea și rămân în România. Alții, mai cumpătați, pun sume consistente deoparte. Își gătesc, caută să renunțe la vicii, stau cu mai mulți în aceeași locuință. Salariul nu e cine știe ce, plus-minus 2.000 de euro ca necalificat, până în 3.000 de euro. Și, dacă au noroc, unii mai fac un bănuț la negru, deși nu prea merită riscul”, povestește acesta.

 

Banii, strânși mai repede în familie

Un alt român spune că, din veniturile pe care le obține în Anglia împreună cu soția, și-ar putea cumpăra o locuință în România la fiecare trei-patru ani.

„Muncesc în construcții, iau 3.500-4.000 de lire. Nevasta, în retail, are 2.000 de lire. Ambele venituri sunt după taxe. Chiria și alte cheltuieli lunare sunt în jur de 2.000-2.500 de lire. Fără concediu, strângem în jur de 35.000 pe an sau 30.000 cu un concediu”, afirmă acesta.

Alt român susține că muncește într-o fabrică în Germania, în mai multe schimburi, și primește un salariu net de circa 3.000 de euro, iar soția sa câștigă 2.600 de euro. Din acești bani, cei doi reușesc să alimenteze lunar contul de investiții al familiei.

„Un cuplu din satul meu a plecat în Germania când aveau 18-19 ani, acum cred că au 29 sau 30. El lucrează curier și ia în jur de 2.400 de euro net, iar ea, într-o fabrică sau depozit, ia în jur de 2.100 de euro, cu destul de multe ore suplimentare. Locuiesc singuri, cu chirie, într-un apartament prin Magdeburg. Aici au o casă cu un etaj și curte deja amenajată, iar interiorul este mobilat deja. Nu au vreo calificare, iar unul dintre ei nu are bacul luat”, relatează un internaut.

Acesta adaugă că, în același timp, el este medic rezident, are un salariu de aproximativ 1.000 de euro și locuiește cu chirie.

„În Germania, două salarii full-time, oricum ai face, înseamnă 4.000 de euro pe lună. Dacă ești zgârcit și calculat, te poți încadra în 2.500 de euro ca să trăiești. Mai faci un al doilea job pe lângă, mai faci o calificare, mai schimbi jobul și veniturile mai cresc”, concluzionează acesta.

Olanda se numără printre țările occidentale recomandate românilor care vor să strângă bani.

„Aici, dacă ești dispus să împarți cazarea cu cineva, începi de la 2.100-2.200 de euro net, iar dacă faci și suplimentare ajungi pe la 2.500 sau chiar treci. Dacă ești singur, după ce îți plătești cazarea, tot pui 1.200-1.300 de euro deoparte”, afirmă un alt român.

 

Anii 2000, mai buni la economii pentru locuințe

Unii români se plâng că prețurile locuințelor din România au ajuns prea ridicate pentru cei care doresc să le cumpere din banii economisiți în Occident.

Continuarea pe Adevărul.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...