STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » De ce nu a aderat România la Spațiul Schengen. „Acest fapt a fost folosit drept armă politică la nivel intern ani de zile”
pmp

De ce nu a aderat România la Spațiul Schengen. „Acest fapt a fost folosit drept armă politică la nivel intern ani de zile”

Dan Andronic, jurnalistul Evenimentul zilei, a avut o serie de declarații despre aderarea României la Spațiul Schengen. Cu toate că țara noastră îndeplinește toate criteriile, aderarea a fost împotmolită de 11 ani.

Dan Andronic a oferit mai multe declarații interesante, în timpul emisiunii Evz Play a lui Robert Turcescu. Acestea s-au axat pe situația aderării României la Spațiul Schengen. În acest context, jurnalistul Evenimentul zilei a precizat că intrarea țării noastre în Schengen nu a avut loc până acum, deși criteriile sunt îndeplinite de 11 ani, pentru că „acest fapt a fost folosit drept armă politică la nivel intern ani de zile”.

În ceea ce privește o relație de apropiere cu Uniunea Europeană, Andronic susține că România nu a fost interesată de o prietenie cu UE sau cu vreo țară din blocul comunitar. Mai mult decât atât, fiecare țară din UE are un aliat strategic. În același timp, țara noastră nu s-a orientat spre a crea „o axă de putere străină care să treacă prin București”.

De ce nu a intrat România în Spațiul Schengen

România s-a orientat spre a stabili relații în direcția statelor membre NATO. Astfel, găsirea unui aliat în UE nu a reprezentat o prioritate pentru conducătorii români. Lucru care îi costă pe români. Cu toate acestea, Adrian Năstase a încercat să creeze relații foarte puternice cu Franța. De asemenea, atunci când Klaus Iohannis a fost ales ca președinte, românii au crezut că țara noastră va putea consolida legături strânse cu Germania.

În ceea ce privește vizitele oficiale ale liderilor din UE, Dan Andronic a adăugat că fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a explicat că „nu mai are rost. Ei oricum se văd o dată pe lună la Consiliul Europei și discută acolo ce e de discutat”.

În acest context, țara noastră a ajuns să aibă doar un angajament formale cu celelalte state membre. Așadar, Dan Andronic consideră că acesta poate fi unul dintre motivele din cauză căruia aderarea României la Schengen a fost împotmolită. „Eu cred că Olanda votează acum împotriva pentru că aceasta este și dorința altora, nu doar a Olandei. – La noi, pe de altă parte, o să fie o bătaie pe cine ne-a băgat pe noi în Schengen. – România a făcut tot ce i s-a cerut, dar nu am primit nimic, niciun premiu. Este un fenomen pe care nu îl putem bloca, căci nu suntem singurii în această situație”.

citeste mai multe pe subiect pe Evz.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...