Acasă » CULTURAL » De ce nu poate fi canonizat Regele Mihai I. Poziția Bisericii Ortodoxe Române
pmp

De ce nu poate fi canonizat Regele Mihai I. Poziția Bisericii Ortodoxe Române

 

Dan Bădic, fostul director al Casei Regale a României, a propus, vineri, canonizarea Regelui Mihai I. Biserica Ortodoxă Română (BOR) a explicat, duminică, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Vasile Bănescu, de ce acest lucru nu este posibil.

Potrivit lui Vasile Bănescu, procedura de canonizare în Biserica Ortodoxă poate fui făcută numai pe criterii religioase, nicidecum politice. Iar, această canonizare nu ar întruni exact această condiție esențială.

”O asemenea solicitare, o canonizare în biserica ortodoxă, poate fi făcută doar în urma respectării unor criterii religioase. Regele Mihai rămâne un model de tată, nu numai al unei familii, dar și al unui popor, e un model exemplar, dar din sfera politică nu putem transpune aceste lucruri în sfera religioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, la Antena 3.
Mai mult, acesta subliniază că o canonizare ”presupune un cult, o evlavie populară care se pune în straturi, în timp în jurul unei personalități religioase”, iar refuzul BOR de a-l declara sfânt pe Regele Mihai I ”nu contribuie la desconsiderarea Majestății Sale”.

”O canonizare are criterii riguroase și presupune o personalitate mistică și o persoană profund religioasă. Nu putem amesteca sfera politicului cu cea religioasă”, a mai spus Vasile Bănescu.

Așa cum aminteam, vineri, Dan Bădic, fostul director al Casei Regale a României, a anunțat că va propune canonizarea Regelui Mihai I. „Judecând suferința surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”, a justificat acesta într-o intervenție la televiziunea națională.

 

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

PAȘCANI, FOLK FEST – un prim festival care se dorește a fi o tradiție

Potrivit unei postări făcute de conducerea Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, pe data de 9 ...