STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Declarații înfiorătoare ale propagandiștilor ruși, la televizor: „A început un adevărat război. Mai exact, Al Treilea Război Mondial”
pmp

Declarații înfiorătoare ale propagandiștilor ruși, la televizor: „A început un adevărat război. Mai exact, Al Treilea Război Mondial”

Militarii ruşi au termen până mâine să cucerească regiunea separatistă Lugansk, susţin serviciile ucrainene de informaţii. Ultimatumul a fost dat de Vladimir Putin, care vrea ca până pe 1 iulie să aibă în stăpânire tot Donbasul. Severodoneţk, oraşul devenit peste noapte noul Mariupol, este aproape cucerit şi distrus din temelii, iar 12.000 de oameni sunt captivi în mijlocul bombardamentelor.  Este momentul în care un grup de jurnalişti, ucraineni şi străini, care filmau pe frontul din Donbas, este lovit de bombele ruşilor. Mai mulţi dintre ei cad la pământ, loviţi de bucăţi de şrapnel. Cel puţin 22 de jurnalişti au murit până acum pe frontul din Ucraina, ultimul dintre ei, un francez, chiar ieri, lângă Severodoneţk.

Aici este acum cea mai dramatică situaţie. Din cei 100.000 de locuitori, în oraş au rămas mai puţin de 12.000, iar evacuarea e imposibilă acum.

Ruşii se laudă că ar fi cucerit deja o treime din oraşul Severodoneţk

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Situaţia din Donbas rămâne la limită. Armata rusă încearcă să adune tot mai multe forţe care să copleşească armata noastră şi să pună mai multă presiune pe apărătorii noştri. În Donbas, armata invadatoare şi-a concentrat maximul puterii de luptă.

Militarii ruşi ar avea termen să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Lugansk până mâine şi la granițele Doneţk-ului până la 1 iulie, susțin serviciile ucrainene de informaţii. Ultimatumul le-ar fi fost dat de Vladimir Putin, care vrea să aibă întreg Donbasul sub control în maximum o lună.

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei: Bineînţeles că ne-am dori (ca Putin, n.r.) să fie îndepărtat cu totul, dar este reprezentantul unei puteri brutale. Dacă Europa şi lumea liberă pierd această bătălie, acest război, nu vom mai fi în siguranţă, pentru că vom fi mereu sub ameninţarea şi şantajul lui Putin. 

Armata rusă e cu ochii pe Slaviansk, bază a armatei ucrainene

În Sloviansk, clădirile s-au transformat în ruine, iar în Bahmut, un alt oraş asediat din Donbas, pur şi simplu nu mai există, iar oamenii stau sub cerul liber.

Localnic: Nu avem unde să mergem, pentru că nimeni nu ne vrea nicăieri. Stăm aici, pe pământul nostru.

În Harkov, un alt atac, de data aceasta cu bombe cu dispersie, a ucis o femeie şi a rănit patru persoane, inclusiv o fată de 13 ani. Alţi doi copii au fost răniţi şi în Herson, iar o fetiţă de doar 9 ani a murit. Sunt vieţi care nu contează pentru ruşi.

Ce spun propagandiștii ruși la televizor

La televiziunea publică, un deputat vrea şi mai multe victime. Susţine că doar două milioane de ucraineni ar fi total împotriva Rusiei şi cere ca toţi să fie ucişi. Alţi propagandişti ruşi militează pentru un război total.

Citește mai multe pe Observatornews.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...