Gelu Costăchescu, proprietarul magazinului alimentar/pompe funebre, de pe platoul in spatele Gării nu are de gând să renunțe prea ușor la spațiul pe care-l ocupă. Afaceristul ne-a declarat că așteaptă să se schimbe primarul la alegerile din vara anului viitor și va rămâne pe acel spațiu cu siguranță. Mai mult, Costăchescu va candida la funcția de primar și dacă va fi ales de pășcăneni își va moderniza magazinul pentru a arăta mai frumos. Tot acesta ne-a precizat faptul că Marius Pintilie are cele mai multe șanse de a ajunge primar și chiar dacă a renunțat la magazinul din apropiere o să-și reocupe spațiul după ce va ajunge în funcție.
Contactat de reporterii Jurnalul Regional, Gelu Costăchescu a făcut niște declarații absolut uluitoare. Întrebat dacă va lua aceeași decizie ca și Marius Pintilie de a elibera spațiul pentru modernizarea zonei, Costăchescu a răbufnit. ”Este problema lui că a renunțat la spațiul de la Gară (Marius Pintilie – n.r.). Are câteva zeci de magazine în zonă și îi convine. Candidează la Primăria Pașcani și ca să nu mai aibe probleme renunță. Apoi când o să iasă primar își dă spațiul înapoi și își face chioșc. Este părerea mea, este foarte posibil să fie așa. Dacă ajung eu primar, pentru că o să candidez, fac la fel. Dumneavoastră ce ați face? Eu am de gând ca magazinul meu să-l fac mai frumos. La început l-am făcut după proiectul McDonald`s, de acolo m-am inspirat. Într-adevăr, chioșcul de alături arată sub orice critică. Dar poate dacă Primăria nu ne amenința cu evacuarea îl făcea și el. Oricum nu sunt vânzări pentru că s-au tot deschis supermarket-uri în apropiere. Eu plec de acolo dacă primarul Pantazi îmi angajează tot personalul la Primărie. Nu cât dau eu salar, 1500 lei. Să ne dea 4000 lei pe lună că e la stat”, a declarat pentru Jurnalul Regional Gelu Costăchescu, candidat UNPR Pașcani la funcția de primar pentru alegerile din 2020.
Costăchescu s-a arătat a fi nemulțumit de faptul că pe acel platou se dorește a fi amplasat o locomotivă. După părerea sa, locomotiva ar trebui să fie amplasată la intrarea din Pașcani dinspre suburbia Blăgești. Mai mult, afaceristul l-a atăcat pe actualul primar Dumitru Pantazi pe subiectul bazinului de la lacul Peștișorul. ”Oricum nu există proiect pentru zona aia de la Gară. Sunt doar niște poze frumoase. Și mie îmi plac dar sunt doar poze. Până se face proiectul vine alt primar și nu o să mai fie la fel. Sunt de acord să se facă ceva frumos acolo dar să-mi dea teren în altă parte, cum am mai fost în audiențe la primar și am tot discutat. Dar cum de ani de zile nu s-a făcut nimic în Pașcani, nici acum nu se face până la alegerile de la anul. De ce nu repară malul de la Lacul Peștișorul? Vedeți cum arată? Huooo PSD, Huooo!”, a încheiat Gelu Costăchescu, contactat telefonic.
Liderul UNPR Pașcani a mai atras atenția asupra unui fapt. ”Sunt magazine pe partea de la Gară, strada Ceferiștilor, unde zi de zi scot damigene, tigăi, saci de ciment și altele pe domeniul public, în fața magazinului. Este frumos? Plătesc pe spațiul ocupat la Primărie pentru că este vorba despre domeniul public. Eu plătesc lunar pe suprafața de la Gară de 15 ani câte 6000 lei. Ăia ce plătesc?”, a mai spus Gelu Costăchescu.
Amintim faptul că Marius Pintilie a informat în ultima ședință ordinară de Consiliu Local Municipal Pașcani că va elibera terenul din spatele Gării unde deține un chioșc alimentar. Acest lucru se va întâmpla până la data de 20 ianuarie 2020. Pe acel platou, conducerea Primăriei dorește să amenajeze o fântână arteziană cu mobilier stradal și să amplaseze și o locomotivă, simbolul CFR-iștilor.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
