STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Depuneri de coroane la MONUMENTELE dedicate eroilor din municipiu
pmp

Depuneri de coroane la MONUMENTELE dedicate eroilor din municipiu

Încă de la primele ore ale dimineții s-au depus coroane la monumentele dedicate eroilor. Astfel, aleșii locali cât și reprezentanți ai instituțiilor subordonate Consiliului Local sau oameni de afaceri au adus un omagiu eroilor care și-au dat viața pentru țară.

„Astăzi este o zi mare, plină de încărcătură emoţională şi spirituală, deoarece comemorăm şi omagiem eroii neamului românesc şi sărbătorim înălţarea de-a dreapta Tatălui a Domnului Iisus Hristos. La ceas de mare sărbătoarea creştină şi naţională îi omagiem pe cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine.

Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât interesele proprii. Ziua omagierii eroilor naţionali este ziua în care noi, cei în viaţă, ar trebui să ne măsurăm credinţa, conştiinţa si dragostea de ţară în raport cu anvergura dată de reperele morale şi spirituale ale neamului românesc”, a precizat primarul Dumnitru Pantazi.

Amintim faptul că în fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Tot în această zi se serbează și Ziua Eroilor, marcată și la Pașcani.

Program:

08:30 – Monument Biserica Lunca

09:00 – Monument Biserica Blagești

09:30 – Monument Biserica Sodomeni

10:00 – Monument Biserica Gâștești

10:30 – Troita Cartier Fantanele

11:00 – Monument str. Ștefan cel Mare

11:10 – Monument Biserica Sfinții Voievozi

11:30 – Monument Biserica Inalțarea Domnului

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...