STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Doi bărbați din Pașcani au incendiat ușa unui apartament. Acum sunt cercetați de polițiști
pmp

Doi bărbați din Pașcani au incendiat ușa unui apartament. Acum sunt cercetați de polițiști

O echipă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, Poliţiei Municipiului Iaşi şi Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ameninţare. Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti. 

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în seara zilei de 23 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, doi bărbaţi de 39 de ani, respectiv 28 de ani ar fi achiziţionat o substanţă inflamabilă de la o staţie peco din municipiul Paşcani şi s-ar fi deplasat pe raza municipiului Iaşi, unde ar fi incendiat uşa unui apartament, după care ar fi fugit.

Urmare a incendierii, o persoană s-a intoxicat cu fum, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, de unde, ulterior a fost externată. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 24 octombrie a.c., cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi, urmând ca la data de 25 octombrie a.c. să fie prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Sursa: IPJ Iași

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...