Polițiștii ieșeni continuă acțiunile de prevenire și combatere a infracțiunilor la regimul rutier, iar în ultimele zile au depistat mai mulți conducători auto care au pus în pericol siguranța traficului.
Ads
În noaptea de 27 spre 28 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DN2–E85, în comuna Cristești, județul Iași.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din județul Neamț. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta deține permis de conducere, însă figura cu dreptul de a conduce suspendat, începând cu data de 17 decembrie 2025, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul rutier.
Mai mult, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Un alt șofer, prins băut la volan în Tomești
Un al doilea caz a fost înregistrat la data de 28 decembrie, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe DC 31, în localitatea Tomești.
La volan se afla un bărbat de 52 de ani, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

