STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Efectul schimbărilor bruște de temperatură: Zeci de copii ajung la Urgențe cu viroze, gripă și scarlatină
pmp

Efectul schimbărilor bruște de temperatură: Zeci de copii ajung la Urgențe cu viroze, gripă și scarlatină

Schimbările bruşte de temperatură prelungesc sezonul infecțiilor respiratorii și aglomerează spitalele. La camera de gardă a Institutului Matei Balș din Capitală ajung zilnic peste 150 de copii şi 200 de adulţi.

Vremea rece a crescut rapid numărul pacienţilor cu gripă sau viroze care au nevoie de ajutor medical.

Aproape 70% din totalul prezentărilor la Urgențe sunt cu infecții respiratorii.

Medicii atrag atenţia că se confruntă şi cu o avalanşă de boli contagioase în rândul copiilor. Cei mai mulţi sunt depistaţi cu scarlatină, o afecţiune răspândită uşor în colectivitate.

Din cauza schimbărilor de temperatura, specialiștii atrag atenţia că s-a prelungit sezonul infecţiilor respiratorii.

În Camera de gardă a Institutului Matei Balş se prezintă peste 150 de copii şi aproape 200 de adulţi în 24 de ore. O creştere cu peste 30%, atrag atenţia medicii.

”La camera de gardă adresabilitatea în ceea ce înseamnă infecțiile de tract superior a crescut. Avem în continuare Covid, gripe și virozele respiratorii. Asta ar cumula undeva la 40%-70% din prezentările de peste zi”, a declarat medicul infecționist Gabriel Nistor.

”Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni să fie un trend ascendent, în așa fel încât după jumătatea lunii aprilie să fie cazuri izolate și mă refer în primul rând la gripă, dar vorbim și de alte infecții virale”, a declarat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului ”Matei Balș”.

Prezentările pediatrice au crescut şi din cauza scarlatinei, spun medicii.

Scarlatina are un caracter sezonier si este răspândită în lunile decembrie-mai, se transmite şi în rândul adulților însă simptomele sunt mai ușoare. Cei mai afectaţi sunt copiii care au între 5 şi 14 ani.

Sursa. Antena3.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...