Acasă » REGIONAL » Pascani » El e super-doctorul de la Iaşi! Gardă o zi da una nu, normă şi de medic, şi de director, navetă. Îl credeţi?
pmp

El e super-doctorul de la Iaşi! Gardă o zi da una nu, normă şi de medic, şi de director, navetă. Îl credeţi?

Am descoperit „Super-doctorul“ din Iaşi! Dr. Costică Pânzaru, medic primar obstetrică-ginecologie şi managerul Spitalului Municipal Paşcani, scrie „istorie“ în sistemul medical din judeţ, ridicând ştacheta profesiei spre culmi nebănuite nici în frenezia depăşirilor de plan din comunism: în ultimii cinci ani a declarat anual, atenţie, între 140 şi 170 de gărzi pe an. Adică aproape una la fiecare două zile, fie weekend, sărbători legale, Revelion, Paşti, Crăciun sau altă zi. În cea mai recentă declaraţie de avere, dr. Pânzaru a precizat că, în anul 2016, a efectuat, în afara programului de lucru, nu mai puţin de 172 de zile de gărzi. Practic, o dată la două zile, doctorul rămânea în spital pentru a asigura 17 sau 24 de ore continuitatea actului medical după ce colegii săi plecau acasă. Iar a doua zi dimineaţa, dr. Pânzaru era freş: nu avea pauză de 24 de ore, aşa cum spun unii medici că e normal după gardă, ci continua să muncească „pe brânci“ pentru a-şi îndeplini atribuţiile de medic, dar şi de manager. Astfel, o dată la două zile, doctorul ajungea să petreacă în jur de 32 de ore în spital. În plus, fiind cu domiciliul la Iaşi, am putea presupune că face şi naveta. Potrivit mai multor profesori care lucrează în spitalele ieşene, printre care şi doi foşti directori, un astfel de program este „imposibil“. Şi, chiar dacă ar fi, ridică semne de întrebare asupra calităţii actului medical. În replică, dr. Pânzaru ne-a declarat că rezistă pentru că este „un tip puternic“. Secretul pare a fi în altă parte: cu o activitate atât de intensă, medicul încasează venituri net superioare managerilor de spitale mari din Iaşi.

Doctorul Costică Pânzaru, ma­nagerul Spitalului Municipal Paş­cani, a declarat în ultimele decla­raţii de avere că a făcut, anual, între 140 şi 170 de gărzi, în afara programului de lucru. Medicul a precizat că a efectuat 160 de gărzi în 2012, 138 de gărzi în 2014, respectiv 161 de gărzi în 2015. Potrivit ultimei declaraţii de avere postate, în 2016, medicul a asigurat un record, 172 de gărzi. Grafi­cele afişate pe site-urile spitalului şi Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi confirmă declaraţia ginecologului: o dată la două zile, dr. Pânzaru asigură garda pe obstetrică-ginecologie şi este medic şef de gardă în Spitalul Municipal Paşcani.
Doi oameni îşi împart tot
În ziua în care managerul nu este de gardă, aceasta este asigurată, de obicei, de dr. Silvia Baican, medic primar obstetrică-ginecologie, şefa secţiei de obstetrică-ginecologie din spitalul men­ţionat. În consecinţă, grafice­le găr­zilor din 2016 de la Spitalul Municipal Paşcani arată astfel: în luna ianuarie dr. Pânzaru şi dr. Baican au asigurat fiecare câte 13 gărzi; în luna martie, ambii medici au efectuat câte 12 gărzi; în luna iunie, dr. Pânzaru a efectuat 13 gărzi, iar dr. Baican, încă 12; în luna septembrie, managerul a asigurat 12 gărzi, iar şefa de secţie, 10 gărzi. În luna decembrie, „cuplul“ Pânzaru – Baican a asigurat 26 de gărzi medicale, fiecare specialist efectuând câte 13 gărzi. În urma acestui „program de forţă“, dr. Pânzaru a precizat în declaraţia de avere venituri în valoare de peste 189.000 de lei (n.r. – salariu de manager şi gărzi) în timp ce dr. Baican a declarat peste 127.000 de lei. În comparaţie, dr. Lucian Eva, me­dic primar neurochirurg, managerul Spitalului de Neuro­chirur­gie de Iaşi, a declarat în ultima declaraţie de avere venituri de peste 102.000 de lei, în condiţiile în care asigură, în medie, câte o gardă pe săptămână. Citeste articolul integral la SURSA ZDI

About Redacția

Un comentariu

  1. Minunat titlu. NOT.
    Cum e asta limba romana?
    Faceti un scurt research pe cum se construieste o propozitie corecta / un titlu de articol. Va rog eu mult.
    Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Tentativă de omor la Deleni. Agresorul a fost reținut și încarcerat

Un bărbat din comuna Deleni își va petrece următorii ani după gratii. Asta după ce, ...