Faptul că municipiul Pașcani se află de câțiva ani de zile în stagnare pe partea de investiții noi nu ar fi chiar o noutate. Însă pentru unele investiții care ar trebui să aibă continuitate, mai ales că au fost începute încă de pe timpul vechii administrații și sunt blocate, ar putea fi o rușine în plus pentru actuala conducere.
Primarul Marius Pintilie nu a reușit să ducă la bun sfârșit un proiect mult dorit de pășcăneni. Nu trebuia decât să-l continue, fiind început încă de pe timpul administrației PSD. Bazinul de înot de la Pașcani care trebuia să fie aproape finalizat acum nu este decât o groapă. Lucrările au fost începute și lăsate de izbeliște.
Primarul Marius Pintilie dă vina pe cei de la C.N.I. că nu mai au bani. Însă am putea trage concluzia că de ani de zile liberalul din fruntea administrației locale are aceeași scuză pentru orice obiectiv care nu l-a dus la îndeplinire: alții sunt de vină, catalogându-i ca parteneri neserioși.
Cu privire la bazinul de înot din cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Pașcani care ar fi trebuit acum să fie inaugurat, investiția este blocată.
Consilierul local Sorin Olariu a arătat faptul că același obiectiv, finanțat tot de către C.N.I. în orașul Dolhasca, este aproape finalizat.
La Dolhasca se poate, la Pașcani NU!
Culmea, primarul din Dolhasca este tot de la PNL. Însă, probabil, acesta a avut interes de a se implica în realizarea investiției fără a se concentra la concedii în timpul mandatului sau la activități de birou.
„La bazinul de înot din municipiul Pașcani este doar o groapă. La bazinul de înot din orașul Dolhasca este altfel. Primarul (Marius Pintilie n.r.) a spus că cei de la CNI sunt vinovați de blocarea proiectului că nu au bani. Este un proiect care la Dolhasca a început cu MAXIM două luni de zile înaintea gropii de la Pașcani, care spune primarul că din cauza C.N.I.-ului este blocat. Că nu au bani.
Ca să vezi cât de mincinoși și ipocriți pot fi cei din administrația locală, domnul primar Pintilie (Marius Pintilie n.r.), domnul Bodoașcă (administratorul public Claudiu Bodoașcă n.r.) care aplaudă și domnul Rățoi (Cristian Rățoi – viceprimar n.r.)… Haideți să vedeți care este mai incompetent? Sau care este competent!”, a spus consilierul local Sorin Olariu postând un clip video cu situația rușinoasă de la Pașcani și investiția din orașul Dolhasca.
Precizăm că astfel de situații de nepăsare cu privire la unele investiții necesare din municipiu au tot fost prezentate periodic în articole pe Jurnalul Regional. Rezultatele actualului primar ne-au dat practic dreptate! Nu este singurul proiect pentru care Marius Pintilie și ceilalți din conducere au întors spatele. Or, exemplele pot continua și vor fi prezentate în edițiile viitoare. Am încercat să luăm un punct de vedere pe această speță în repetate rânduri primarului Marius Pintilie însă acesta nu a putut fi contactat telefonic.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
