STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Harlau » Finalizarea căii ferate Hârlău-Botoșani are șanse de reușită care tind spre zero
pmp

Finalizarea căii ferate Hârlău-Botoșani are șanse de reușită care tind spre zero

Proiectul a fost oprit în 2001. Ministerul Transporturilor spune și azi că nu are nicio sursă de finanțare pentru continuarea lui.

Ads
„Proiectul privind realizarea liniei directe de cale ferată între municipiul Iași și municipiul Botoșani nu este inclus în lista proiectelor din Programul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030, aprobat prin HG nr. 1312/2021”. Este răspunsul sec al ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, la o interpelare adresată de senatorul ieșean Lucian Rusu. Acesta a vrut să afle stadiul proiectului și sursele de finanțare pentru realizarea liniei, însă a obținut doar o promisiune „subțire”: „La data prezentei, la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se evaluează posibilele soluții care să vizeze includerea proiectului anterior menționat în cadrul unui program eligibil de finanțare”, menționează răspunsul ministrului. Documentul este datat la începutul lunii iulie, dar abia ieri a fost afișat pe pagina de internet a Senatului.
Construirea căii ferate între Hârlău și Botoșani a început în 1987 și trebuia să se finalizeze în 1990. După 1989, lucrările au continuat sporadic, fiind oprite ultima oară în 2001, când se lucra la etanșarea pereților tunelului lung de 900 m forat la periferia Hârlăului cu trei ani înainte.

Urmele traseului

De altfel, traseul căii ferate este vizibil de pe DN 28B recent modernizat între Tg. Frumos și Botoșani: la ieșirea din Maxut, o suburbie a Hârlăului, ultima localitate din județul Iași înainte de limita cu Botoșaniul, un pod ruginit traversează drumul național. Ceva mai încolo, pe stânga, se văd picioarele podului care trebuia să unească dealurile Hârlăului și Deleniului. Lângă ele, tablierele care nu au mai fost urcate pe piloni, ruginite și ele.

Continuarea pe Ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...