Barurile, cluburile, discotecile s-ar putea redeschide de la 1 iunie, însă doar pentru persoanele vaccinate anti-Covid. Propunerea este să se redeschidă la jumătate din capacitate, a declarat Florin Cîțu, joi seara.
Florin Cîțu a explicat de ce crede că 15 mai e momentul potrivit pentru eliminarea obligativității măștii de protecție în aer liber. „Mi s-a spus că sunt prea optimist. Am avut mai multe scenarii și discuții. Dacă avem rezultate bune, de ce să nu luăm măsurile mai devreme?”, a spune premierul.
„Ar trebui să ne uităm a câta oară mi se spune că sunt prea optimist. Anul trecut mi se spunea că sunt prea optimist când am spus că vom lua măsurile cele mai bune ca să evităm o criză economică. Am avut cea mai mare creştere economică. Am avut încasări la buget anul acesta. Am câştigat încrederea investitorilor străini.
Când am avansat această dată de 1 iunie, mi s-a spus că sunt prea optimist şi nu se va întâmpla. Am avut mai multe scenarii şi discuţiile pe care le-am avut cu domnul preşedinte şi am zis că luăm în calcul să extindem indicatorii la care ne uităm. Dacă avem rezultate bune la aceşti indicatori, vom lua măsurile mai devreme”, a declarat Cîțu la Digi24.
Ce a mers mai bine?
„A fost un cumul de factori. A mers mai bine valul 3 decât ne aşteptam. Rata de pozitivare a scăzut mai rapid decât ne aşteptam în corelaţie cu campania de vaccinare mai bună. Avem deja de câteva zile 100.000 de persoane care se vaccinează zilnic şi în acest context am spus că e momentul să luăm această decizie.
Trebuie să vedem că această economie administrată liberal de un an şi jumătate, cu o guvernare pe principii liberale a performat mai bine decât se aştepta oricine într-o perioadă de criză
Ce începem în acest moment este să ne gândim, pentru că, din punctul meu de vedere, pandemia, valul acesta va trece. Va mai fi valul patru şi altul mai mici. Trebuie să ne gândim la economia după pandemie”.
Cîțu: Starea de alertă rămâne şi rămân mai multe lucruri
Când se ridică stare de alertă?
„Nu văd în acest moment un orizont. Pandemia nu a dispărut. Ce am făcut acum e un pas spre revenirea la normalitate pentru am avut o campanie de vaccinare de succes. Vom evalua permanent aceşti indicatori”.
„Voi avea o şedinţă de Guvern mâine în care vom modifica în funcţie de deciziile pe care le-am luat câteva lucruri. Foarte important: apar aceste relaxări, dar toţi românii trebuie să înţeleagă că suntem încă în pandemie. Nu mai este impactul la fel de mare. Avem vaccin.
În spaţiu închis rămâne mască. Zone – staţii de autobuz şi zone aglomerate rămânem cu mască. Pieţe în aer liber. Am făcut un pas important, mai devreme decât estimasem.
Am făcut un pas important, mai devreme decât estimasem. Să nu credem că a trecut. Trebuie să mergem să ne vaccinăm. Am reuşit să luăm această măsură mai repede pentru că ne-am vaccinat. Românii au înţeles să se vaccineze. Dacă vrem ca şi celelalte etape să se întâmple, trebuie să continuăm această campanie de vaccinare.
Riscul rămâne în continuare în societate, iar dacă vrem să avem următoarele etape de relaxare, trebuie să ne vaccinăm. Suntem astăzi aici pentru că am avut succes cu această campanie de vaccinare. Dacă nu aveam succes, nu eram astăzi aici. Vrem să revenim la normalitate, trebuie să ne vaccinăm! Altfel, va fi mai grea această revenire la normalitate”.
Ce se întâmplă după relaxările de pe 15 mai
„Am împărţit lucrurile în activităţi în spaţii închise şi activităţi în spaţii deschise. Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci care în continuare rămân închise până la 1 iunie. De la 1 iunie, propunerea să se deschidă cu o capacitate la jumătate, dar pentru persoane vaccinate. Sunt propuneri la care ne uităm. De la 1 iunie, maximum 50% din capacitate, vom vedea. Vorbim de vaccinaţi. Ne gândim la vaccinaţi”. Citește mai multe pe RomâniatV.net
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
