Fosta conducere PSD cere actualei conduceri PNL să se țină de promisiunile făcute. Aceștia au făcut referire într-o ședință de Consiliu Local și la acel audit extern mult promis a fi efectuat la primărie. Aleșii sociali democrați spun că situația financiară în Primărie a fost una foarte bună, comparativ cu gaura la buget lăsată de conducerea PNL Grigore Crăciunescu. Mai ales că a găsit și excedent bugetar, nu datorii. Pesediștii locali susțin că atâta timp cât se tot aduc acuze, actualul primar ar trebui să comande un audit tocmai pentru a se vedea situația financiară. În acest mod pășcănenii pot afla cine minte și cine spune adevărul.
Întrebat în ultima conferință de presă dacă se va comanda un astfel de audit extern, primarul Marius Pintilie a spus că deocamdată nu are de ce să recurgă la o astfel de acțiune deoarece nu sunt probleme grave în administrație.
„Acel audit financiar va fi făcut oricând în momentul în care voi vedea pe parcursul muncii mele la Primărie că sunt probleme grave într-un Compartiment. Probleme sunt la Primăria Pașcani dar sunt probleme de muncă. Sunt foarte multe lucruri rămase în urmă, nefăcute. Până acum nu am ajuns la o concluzie că trebuie făcut un audit extern la primărie pe un anumit domeniu. Cel mai grav stăm la capitolul fond funciar. În patru luni de zile nu am reușit să pornim activitatea Comisiei locale de fond funciar. Din păcate azi suntem în situația în care specialistul de cadastru a ieșit la pensie. Trebuie să găsim o variantă să înlocuim acel specialist. Nu s-a mai făcut ședință de fond funciar în ultima vreme deoarece trebuie completată comisia cu specialistul pe cadastru. Nu a avut cine să facă măsurători. Sper ca în două săptămâni de zile să fac un contract cu o terță persoană care să ofere servicii de verificare. După ce pornește activitatea și dăm drumul la primele dosare către Comisia județeană, dacă nu reușim noi să facem o imagine completă, vom face și un audit. Sunt multe dosare, volumul de muncă este mare și ia timp”, a spus primarul Marius Pintilie. De precizat faptul că la vremea când primarul a câștigat alegerile locale a spus că va efectua un audit financiar la Primăria Pașcani și va arăta problemele lăsate de fosta conducere. Odată cu preluarea funcției lucrurile par că s-au schimbat în viziunea proaspătului edil șef.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
