Acasă » Administratie » FOTO | Parcurile GROAZEI la Pașcani. Copii supuși să-și riște sănătatea în câteva spații de joacă existente
pmp

FOTO | Parcurile GROAZEI la Pașcani. Copii supuși să-și riște sănătatea în câteva spații de joacă existente

Parcurile și puținele spații de joacă pentru copii în Municipiul Pașcani arată dezastruos! Zilnic micuții sunt nevoiți să se joace printre scrâncioburile ruginite, cu materiale lipsă, un real pericol pentru aceștia.

Imediat ce a venit vacanța puținele spații de joacă care mai dețin câteva balansoare sau căsuțe pentru copii sunt „invadate” zilnic. Însă, lipsa interesului celor de la primărie pentru amenajarea lor fac ca micuții să-și riște sănătatea zilnic. Un exemplu este renumitul „Parc” de la Riama, din zona vale. Tot ce se mai găsește sunt câteva balansoare dar care și acestea sunt cu scaunele rupte sau lipsă. Aici, primarul Marius Pintilie vrea să cheltuie 1 milion de euro pentru amenajarea lui. Numai wc-ul ce ar urma a fi amenajat ajunge la o sumă de circa 250.000 lei. Deocamdată nu se mai știe nimic de proiect.

Un alt spațiu de joacă, în care la fel copii sunt obligați de primărie să se joace cu niște ruine, este cel de la intersecția străzii Ceferiștilor cu Mihai Eminescu din zona Vale (spațiul de joacă de la Biserica Sf. Vineri). După cum se poate vedea și în pozele primite de la cetățeni, căsuța de lemn pentru copii are trepte lipsă, tubul pe unde micuții ar trebui să exploreze este la fel spart iar riscul ca un copil să se lovească este iminent.

Aici, leagănele sunt asigurate în unele părți cu sârme. Suportul lanțului este rupt or dacă nu lipsesc șuruburile de sigurnță de la îmbinări iar covorul care ar trebui să asigure copiilor protecție lipsește. A rămas suportul din ciment cu niște șuruburi care oricând pot intra în piciorul copiilor. Nici celelalte echipamente de joacă pentru copii nu sunt funcționale și de asemenea prezintă un pericol într-un spațiu dedicat prichindeilor.

Viceprimarul Cristian Rățoi a declarat că în aceste zile pe SEAP a scos la licitație achiziția de dispozitive de joacă pentru două parcuri. Este vorba despre spațiul de joacă de la blocul C5 din Deal și unul din apropierea străzii Mârzasca. Suma cheltuită este de 270.000 lei în total. Urmează apoi, spune el, să amenajeze și restul spațiilor de joacă. Însă trebuie acordul primarului.

„În această săptămână s-a semnat caietul de sarcini și s-a ridicat pe SEAP pentru achiziție și montaj a dispozitivelor de joacă pentru cele două parcuri. Spațiul de joacă de la C5 și cel din zona Mârzasca. Când se vor încheia procedurile vom ști când urmează să se închie contractul și apoi să se facă livrarea și montarea acestora. M-am gândit ca parcul de la C5 să fie cu trei zone. Una pentru tineri cu dispozitive de fitness, o zonă pentru copii mici și una pentru seniori respectiv un foișor. Pentru amenajarea acestui parc va trebui ca cei de la Gospodărie Comunală și cei de la seră să conlucreze și sper să facem o treabă bună pentru ca copii din zonă să aibă unde să se joace”, a spus viceprimarul Cristian Rățoi.

„Este absolut îngrozitor să găsești asemenea parcuri într-un oraș cu rang de municipiu așa cum este Pașcaniul. Uitați-vă și voi cu ce sunt obligați copii să se joace. Nici măcar unul din toate scrâncioburile nu este sigur. Copii vin în parc, vor să se joace și plâng că nu-i lăsăm peste tot. Este periculos, ei nu înțeleg la ce se riscă. Ăștia de la primărie nu au fost în stare în atâția ani să dea o vopsea și să verifice fierile și vechiturile astea dacă sunt sigure. Nesimțirea nu are limite”, a spus o pășcăneancă aflată cu copii în parcul de la Biserica Sf. Vineri.

„Nu ne mai miră nimic. Nu au făcut până acum nici nu mai fac! Acuș au patru ani de când au câștigat și au încasat bani. De făcut nu au făcut decât să dea din gură”, a spus și un alt cetățean aflat pe bancă în același spațiu. Parcurile GROAZEI de la Pașcani le puteți urmări în FOTO mai jos:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Polițiștii ieșeni au dat 220 de amenzi în județ și au suspendat 25 de permise

Polițiștii ieșeni au aplicat 220 de sancțiuni într-o singură zi. 25 de șoferi au rămas ...