Respectând tradiția timp de 21 ani, organizația PNL Pașcani și-a sărbătorit seniorii liberali, cu ocazia Zilei Persoanelor în Vârstă, stabilită de ONU, pe data de 1 octombrie a fiecărui an. Eveniment la care au fost prezenți toți membrii Biroului Politic Local, președintele Marius Pintilie, deputatul Sorin Năcuță și consilierii liberali, reprezintă un gest de apreciere și mulțumire pentru întreaga activitate a acestor colegi, care deși au ajuns la vârsta pensionării, și-au asumat și contribuie la activitatea politică, pentru interesul municipiului și al democrației.
Partidul Național Liberal susţine şi promovează politicile menite să sprijine seniorii României, pentru că ei sunt părinţii şi bunicii noştri și le suntem recunoscători pentru tot ce ne-au oferit și ne oferă.
La mulți ani, sănătate, putere și viață lungă, tuturor seniorilor din România!
Semnează Organizația Municipală PNL Pașcani.
Comunicat,
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani






