Acasă » REGIONAL » Moldova » FOTO | VIDEO | După critici apar, din nou, rezultate. Pericolul de la insulița Peștișorul a fost îndepărtat. Proiect european pe viitor
pmp

FOTO | VIDEO | După critici apar, din nou, rezultate. Pericolul de la insulița Peștișorul a fost îndepărtat. Proiect european pe viitor

Administrația locală a reușit să taie răchitele de pe insula Parcului Peștișorul. Activitatea s-a desfășurat în regie proprie și nu cu specialiști sau alte firme cum dorea primarul Marius Pintilie. Rămas la conducerea administrației locale, dat fiind faptul că Pintilie a plecat din nou în concediu, viceprimarul Cristian Rățoi a rezolvat problema parcului. Astăzi, împreună cu angajații de la Serviciul de Gospodărie Comunală și Spații verzi, au fost îndepărtați copacii bătrâni care prezentau un pericol pentru cetățeni.

„Am tăiat cele două răchite care prezentau un grad mare de pericol. Acum am reușit să adun oamenii de la Gospodărie Comunală și Spații Verzi și acum am reușit să tăiem copacii. Oamenii au criticat, pe bună dreptate, această problemă și încercăm pe cât posibil să facem curățenie, să aducem parcul la un nivel acceptabil. Începând din luna septembrie v-a intra în Consiliul Local un proiect pentru Parcul Peștișorul. Până atunci vom lua toate avizele necesare pentru realizarea documentației”, a declarat viceprimarul Cristian Rățoi.

Edilul local a spus că va lua în considerare și vechile propuneri făcute în timpul fostei administrații. În urma unor analize se va încerca să se meargă pe cea mai bună variantă.

„Au mai fost unele propuneri din partea consilierilor, aș fi de principiu să ne așezăm toți la masă și obiectiv să analizăm cum ne imaginăm să arate acest loc care să nu fie frecventat numai de pășcăneni ci și de alți cetățeni din apropiere. Personal doresc să iau în calcul toate propunerile și să alegem varianta cea mai bună”, a mai spus Rățoi pentru Jurnalul Regional.

În opinia viceprimarului, lacul Peștișorul ar trebui să aducă bani la bugetul local care să ajute la înfrumusețarea și altor spații.

„Proiectul care mi-l doresc să fie făcut a fi pe întreaga zonă, nu numai insula și bazinul. Bugetul local nu permite și vom merge pe un proiect care să atragem fonduri europene. Am discutat cu unele persoane și ar exista această posibilitate”, a încheiat viceprimarul municipiului Pașcani, Cristian Rățoi.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Accidentul cu ATV-uri de la Miroslovești: șofer arestat preventiv

Tânărul de 29 de ani implicat în accidentul cu ATV-uri de la Miroslovești a fost ...