Acasă » LIFESTYLE » Vedete » Gabriela Cristea a vorbit despre alăptat și depresia post-natală, după ce a născut a doua oară
thomplast

Gabriela Cristea a vorbit despre alăptat și depresia post-natală, după ce a născut a doua oară

Gabriela Cristea a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a vorbit despre familia ei și despre cum i s-a schimbat viața, după ce a devenit mamă a doua oară. La 40 de ani, vedeta are o căsnicie așa cum și-a dorit și își dedică timpul creșterii celor două fetițe, Iris și Victoria, lucru care o face extrem de fericită.

„La prima naștere nu mi-a ieșit cu alăptatul, pentru că am avut niște probleme de sănătate și m-am simțit foarte rău. Am reușit totuși să alăptez în jur de două luni și jumătate. De data aceasta, lucrurile au stat foarte bine și o alăptez pe Iris exclusiv la sân, lucru care mă face foarte fericită și mă împlinește foarte mult.

Cât privește depresia, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am trecut printr-o astfel de experiență. Am avut câteva atacuri de panică la prima sarcină, aproape de final, pentru că aveam tot felul de întrebări, legate de operația de cezariană, legate de naștere efectiv.

Am reușit să trec peste toate acestea cu gânduri pozitive și cu ajutorul celor din jurul meu, mai ales cu ajutorul lui Tavi, căruia i-am făcut nervii zdrențe, dar asta e o altă discuție. Important este să ai toate informațiile despre acest subiect, pentru că doar așa reușești să treci peste panicile ce se pot crea”, a declarat Gabriela Cristea pentru revista VIVA!.

Sursa www.libertatea.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Confesiunea Oanei Sârbu: „De ceva vreme încoace sunt într-o dispoziție emoțională foarte fragilă”

Cântăreața Oana Sîrbu și-a deschis sufletul într-un interviu pe care l-a acordat publicației Formula As. ...