Presiuni tot mai mari pentru actuala conducere a municipiului Pașcani din cauza situației de la RAGCL. Furnizorul de gaz cere garanții pentru neplata facturilor la timp, în caz contrar va sista furnizarea. Astfel că circa 2400 de familii plus școlile și grădinițile riscă să rămână fără căldură și apă caldă în plină iarnă.
Membrii Comisiei juridice din cadrul Consiliului Local au acordat vot nefavorabil pe proiectul de hotărâre privind aprobarea semnării Contractului de fideiusiune și garantare între S.C. TINMAR ENERGY, R.A.G.C.L. Pașcani și Municipiul Pașcani. Motivul este acela că nu este trecută suma în contractul ce urmează a fi aprobat, nu se explică concret despre ce este vorba.
Directorul general de la RAGCL, Gelu Nedelcu a făcut precizarea că în cazul în care nu se discuta despre un asemenea contract între cele două părți la ora actuală nu se mai furniza căldură. „Dacă nu se discuta despre încheierea unui astfel de contract atunci gazul era închis de acum 25 de zile. Chiar și acum purtăm discuții cu furnizorul, chiar și în această fază de contract”, a precizat Gelu Nedelcu, director general RAGCL.
„Trebuia să fie trecută suma exactă în acest contract de garanție. Să știm exact ce votăm. De aceea nu pot să votez”, a spus Codrin Toma, președintele Comisiei juridice. Votul final pe proiect va fi acordat în ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni. Dacă aleșii locali nu vor vota cel mai probabil RAGCL nu va mai putea furniza căldură.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
