Acasă » ECONOMIC » Guvernul taie puternic sumele acordate prin vouchere Rabla, pentru maşini electrice

Guvernul taie puternic sumele acordate prin vouchere Rabla, pentru maşini electrice

Guvernul taie puternic tichetele pentru Rabla, dar şi subvențiile pentru maşini electrice și mașini noi, în general. De asemenea, în afară de Rabla, Guvernul taie la jumătate şi finanțarea pentru fotovoltaice, arată „ordonanța trenuleț” pusă în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice.

Tichetele pentru Rabla se micșorează

În prezent, tichetele acordate prin programul Rabla pot ajunge la un maxim 13.000 lei, prin casarea a două mașini și prin cumularea unor ecobonusuri.

Nu este clar dacă se micșorează tichetul și pentru programul Rabla Plus, pentru achiziția de mașini electrice.

Ecotichetul pentru maşini electrice scade de la 11.000 de euro, la puțin peste 2.000 de euro, prima pentru programul Rabla se reduce la jumătate, la fel și pentru instalarea de centrale fotovoltaice.

Proiectul de ordonanță de urgență publicat astăzi prevede reducerea valorii etichetelor acordate în cadrul Programului Rabla, Rabla plus și Casa Verde.

Astfel, „în anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate”.

În ceea ce privește autoturismele electrice, „cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”.

Până acum, statul acorda un ecobonus de 54.000 de lei la achiziția unui autovehicul electric, și de până la 26.000 de lei la achiziția unui autoturism Plug-in Hybrid (PHEV).

Totodată, prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deține în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de trei ani, potrivit biziday.ro.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

În prag electoral, Pintilie anunță că se fac demersuri pentru reabilitarea Lacului pășcănean „Peștișorul”

În prag electoral, după trei ani de stagnare, actuala conducere a Primăriei Pașcani anunță într-o ...