Ghinion pentru un tânăr din comuna Gropnița. În seara de 1 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat un tânăr, în timp ce conducea un moped, pe raza comunei Gropniţa, fără a deţine permis de conducere. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mopedul condus de acesta nu era înmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările sunt continuate.

Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani