Poliţiştii ieşeni au intervenit de 1 mai la 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Ca urmare, au fost aplicate peste 500 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 15 infracţiuni.
„Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 5 acţiuni şi s-a intervenit la 119 de evenimente, dintre care 101 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 19 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 511 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 211.278 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 54 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani