Polițiștii ieșeni precizează într-un comunicat de presă că zilnic, ieșenii apelează la numărul de urgență 112 pentru a sesiza diferite infracțiuni. Așa s-a întâmplat și în cursul zilei de ieri, când, agenții au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 400 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracţiuni.
„Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 4 acţiuni şi s-a intervenit la 117 evenimente, dintre care 110 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 29 de infracţiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 440 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 152.265 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 25 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, precizează reprezentanții IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
