STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » În copilărie a fost dat afară din unul dintre cele mai luxoase hoteluri și și-a jurat că îl va cumpăra. Acum, a ajuns proprietarul lui
pmp

În copilărie a fost dat afară din unul dintre cele mai luxoase hoteluri și și-a jurat că îl va cumpăra. Acum, a ajuns proprietarul lui

Simon Sio a crescut într-o clădire veche dintr-o zonă săracă din Macao, chiar vizavi de Hotel Central, care la vremea respectivă era cel mai luxos hotel. În anii 60, copilul Simon Sio s-a strecurat înăuntru, dar a fost dat afară. A fost momentul în care și-a promis că acel hotel va fi al lui, ceea ce s-a și întâmplat, scrie CNN.

Deschis în 1928, Hotelul Central devenise în timp un loc de întâlnire pentru celebrități și diplomați. Era luxos, printre puținele locuri cu aer condiționat.

În anii 1960, Simon Sio s-a strecurat pe furiș înăuntru. Dar într-o zi, a fost dat afară.

„Când eram copil, nu știam ce e bine. M-am uitat la hotel și am jurat că îl voi cumpăra într-o zi”, a povestit Sio pentru CNN.

Copilul de atunci e acum un puternic om de afaceri. Și-a înființat propria companie de dezvoltare imobiliară, Lek Hang Group, în 1991. Iar în 2024 a redeschis oficial Hotelul Central, cu el proprietar.

Sio spune că nu a cumpărat hotelul din răzbunare, ci că a vrut să restaureze o parte din istoria veche a Macao, unde în ultimii ani au apărut stațiuni luxoase și zgârie-nori, iar aleile și clădirile cu arhitectură veche nu mai sunt considerate interesante azi.

„Dacă vorbim despre istoria Macao, nu putem neglija San Ma Lo. Dacă vorbim despre San Ma Lo, nu putem neglija Hotel Central”, spune Sio.

Hotelul cu șapte etaje de culoare verde-mentă a fost prima clădire din Macao care a avut lift. În 1932, a devenit primul hotel din oraș care avea un cazinou cu două etaje. A fost extins la opt etaje în 1938 și la 11 etaje în 1942, devenind cel mai înalt hotel din oraș.

Cu toate acestea, în anii 1960, pe măsură ce concurența s-a intensificat, Hotel Central a început să-și piardă strălucirea. 16 ani mai târziu, Sio a devenit oficial noul proprietar al hotelului.

Continuare pe Antena3.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Paștele, o afacere. Preoții percep o taxă fixă pentru trecerea pe sub masă sau pomelnice

Paștele a devenit o adevărată afacere pentru anumiți preoți, care folosesc această sărbătoare în folosul ...