Potrivit primarului Constantin Cojocaru, în aproximativ patru luni de zile comuna Miroslovești va finaliza proiectul privind „Construire platformă de depozitare a gunoiului de grajd”. Derulat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pe lângă platforma de depozitare ce urmează a fi amenajată, comunitatea va dispune de echipamente ca încărcător frontal 65-70 cai putere (CP), tractor minim 100 cp, două remorci – una cu o capacitate de 2000 – 4000 kg iar alta de minim 5000 kg, vidanjă – 5000 kg, mașină de împrăștiat gunoi și un tocător compatibil cu tractorul.
„Am predat amplasamentul platformei de gunoi de grajd către Ministerul Mediului. Termenul de execuție este de 4 luni de zile. Odată cu implementarea acestui proiect finanțat prin AFIR vom dispune de utilaje importante pentru o comunitate. Precizez că cei de la minister s-a ocupat de licitație și implementare. Noi am demarat pașii necesari de accesare a proiectului”, a declarat primarul comunei Miroslovești, Constantin Cojocaru.
Edilul șef a mai spus că în aceste zile a reușit să achite ultima tranșă de plată pentru cele trei obiective demarate prin Grupul de Acțiune Locală (GAL). Este vorba despre amenajare spații de recreere în satul Soci, în Miroslovești și teren de sport în Miroslovești. Lucrările sunt finalizare deja.
Pași noi pentru proiecte viitoare
Procesul de accesare de noi fonduri pentru diferite obiective importante pentru comunitate continuă. În această perioadă a fost depusă o cere la AFM cu scopul de a accesa noi fonduri pentru unitățile de învățământ din satele Soci și Verșeni.
„Avem depusă o cerere de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a beneficia de programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ. Aici am optat pentru școala și grădinița din satul Soci și școala din Verșeni. Proiectul are o valoare de aproximativ 3.500.000 lei”, a mai declarat pentru Jurnalul Regional primarul comunei Miroslovești.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
