Una dintre cele mai importante legături rutiere din Europa va fi construită în România. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că vor începe lucrările la drumul expres Arad-Oradea, care va lega nordul Europei de sudul Europei, cu trecere prin România. În restul țărilor există deja autostrăzi, doar România fiind în întârziere.
Ministrul a explicat că această autostradă va lega nordul Europei de sudul Europei.
„Un proiect important pentru tot ce înseamnă legarea nordului Europei de sudul Europei. Săptămâna viitoare, probabil, CNAIR-ul va lansa în licitație Arad-Oradea. Legătura Nord-Sud se face Gdansk, adică de la Marea Baltică până la Salonic, la Marea Egee, se face Gdansk – Varșovia – Cracovia – Košice, în Slovacia, – Debrecen, Ungaria, – Oradea – Arad – Timișoara – Moravița – Belgrad – Salonic. Ăsta e cel mai scurt drum. Săptămâna viitoare se lansează în licitație Arad – Oradea, care trebuie să se continue în sud cu Timișoara – Moravița”, a explicat Sorin Grindeanu.
Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
