Acasă » CULTURAL » Educatie » Începe vacanţa de vară a elevilor / Cursurile vor începe pe 7 septembrie / Programul viitorului an școlar
pmp

Începe vacanţa de vară a elevilor / Cursurile vor începe pe 7 septembrie / Programul viitorului an școlar

Elevii intră de vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, transmite Agerpres. Cursurile anului şcolar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 şi se vor încheia pe 18 iunie 2027.

Ads

Anul şcolar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri iar pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2027. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2027.

Programele naţionale „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Săptămâna de vacanţă la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti va fi planificată în perioada 15 februarie – 7 martie 2027.

Anul şcolar 2026-2027 se structurează pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

    *** intervale de cursuri

* de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026;

* de luni, 2 noiembrie 2026, până marţi, 22 decembrie 2026;

* de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 12 februarie 2027, respectiv vineri, 19 februarie 2027, sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

* de luni, 22 februarie 2027, respectiv luni, 1 martie 2027, sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027;

* de miercuri, 5 mai 2027, până vineri, 18 iunie 2027;

            *** intervale de vacanţă

* de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026;

* de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027;

* o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 15 februarie – 7 martie 2027;

* de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marţi, 4 mai 2027;

* de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027.

Sursa: G4media.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Ecoinsulele încep să fie folosite corect la Pașcani. Primarul anunță că de anul viitor gunoiul va fi sortat în cinci fracții

Utilizarea ecoinsulelor din municipiul Pașcani începe să dea rezultate, susține primarul Marius Pintilie. Edilul a ...