Acasă » Administratie » Întâlnire importantă la Primăria Pașcani între primar și oameni de afaceri. Iată la ce concluzii s-a ajuns

Întâlnire importantă la Primăria Pașcani între primar și oameni de afaceri. Iată la ce concluzii s-a ajuns

O parte din oamenii de afaceri din municipiul Pașcani au răspuns invitației conducerii primăriei de a se întruni într-o ședință. Evenimentul a avut loc vineri, la sediul administrativ. Printre cei prezenți la întâlnire se numără reprezentanți ai societății Rompak, ProiInvest Group și Electroputere VFU. Au mai participat și reprezentanți de instituții de stat cum ar fi Costel Alexe – președintele CJ Iași, Sorin Năcuță – viitor deputat PNL și Lucian Rusu – secretar de stat. Potrivit primarului Marius Pintilie, scopul întâlnirii a fost identificarea unui sprijin administrativ a mediului de afaceri local cât și identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia. Printre problemele ridicate de către cei prezenți se numără lipsa mijloacelor de transport în comun, lipsă parcări pentru angajați – aici cel mai probabil fiind vorba despre Rompak care a mai solicitat prin intermediul liberalilor să li se concesioneze o suprafață de teren din apropiere, lipsă acută de angajați, etc.

”Ieri am organizat la sediul primăriei o întalnire la care am invitat reprezentanți ai mediului de afaceri din Pașcani, precum și reprezentanți ai administrației publice de la nivel județean și național. Au dat curs invitației doamna Doina Cepalis din partea Te-Rox Prod, doamna Cristina Hanganu din partea Rompak, doamna Oana Serghiuță din partea Proinvest Group și domnul Claudiu Hîrbu din partea Electroputere VFU. La întalnire participat și domnii

Costel Alexe

– Președintele Consiliului Județean Iași,

Sorin Năcuță

– consilier județean și

Lucian Rusu

– secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

Scopul întâlnirii a fost să aflăm cu ce putem ajuta mediul de afaceri local, ce probleme întampină și cum îi putem sprijini, din punct de vedere al administrației, pentru buna desfășurare a activității lor. Una din principalele probleme semnalate a fost cea a lipsei mijloacelor de transport în comun pentru sutele de angajați care fac naveta la serviciu, atât din Pașcani, cât și din localitățile învecinate, aspect de care mă voi ocupa prin realizarea unor curse speciale locale și zonale, care să transporte angajații fiecărui schimb între locul de muncă și domiciliu.

Alte probleme ridicare au fost legate de lipsa parcărilor pentru angajați, lipsa calității locurilor de cazare pentru delegații străini care vin la aceste societăți și una din cele mai mari probleme, migrația forței de muncă tinere către Iași sau alte localități, datorită faptului că Municipiul Pașcani nu oferă atractivitate din punct de vedere social și recreațional. Din punct de vedere al actualei crize medicale, reprezentanții acestor societăți au afirmat că actualul guvern a virat complet și prompt ajutoarele financiare alocate mediului de afaceri pentru a trece ușor peste această perioadă nefastă. Președintele CJ Costel Alexe și consilierul judeșean Sorin Năcuță au prezentat perspectivele construirii Autostrăzii A7 (Pașcani – Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești) care are ca termen de finalizare anul 2025, autostradă care va facilita ușor și rapid transportul de mărfuri de la exportatorii locali. De asemenea, domnul președinte a vorbit și despre realizarea în următorii ani a Parcului Industrial de la Pașcani, iar mie, ca reprezentant al municipiului, îmi revine sarcina să identific și să pun la dispoziția consiliului județean terenul unde va fi construit, aspect la care lucrez încă de la preluarea mandatului de primar. Îmi propun să organizez periodic acest tip de întâlniri pentru a vedea cum pot ajuta mediul de afaceri local, care oferă mii de locuri de muncă și generează venituri la bugetul local. Vreau ca societățile locale să fie motivate să creeze și mai multe locuri de muncă pentru pășcăneni”, precizează primarul Marius Pintilie într-o postare.

About Eduard PANAIT

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Fără activități marcante de 1 Decembrie la Pașcani

Actuala conducere a Primăriei Pașcani a creionat programul prilejuit Zilei Naționale a României de 1 ...