STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Intervenții ale polițiștilor din Iași: 93 de evenimente și 419 sancțiuni într-o zi
pmp

Intervenții ale polițiștilor din Iași: 93 de evenimente și 419 sancțiuni într-o zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Iași au desfășurat, la data de 3 martie a.c., acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice la nivelul județului. În total, oamenii legii au intervenit la 93 de evenimente, dintre care 82 au fost sesizate prin apel la 112.

Ads

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 419 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 199.923 de lei. Totodată, au fost sesizate 29 de infracțiuni.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în comunitate.

35 de șoferi scoși din trafic

Siguranța rutieră a reprezentat o prioritate pentru polițiștii ieșeni. În cadrul controalelor efectuate, 35 de conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți. Dreptul acestora de a conduce a fost suspendat, conform prevederilor legale.

De asemenea, 14 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice au fost oprite din circulație, fiind retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.

Reprezentanții IPJ Iași transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

De ce nu trebuie să ne sperie cip-ul din buletin. Adevărul despre noua Carte Electronică de Identitate

Teoriile conspirației despre buletinul cu cip se răspândesc în mediul online, unde noua Carte Electronică ...