Acasă » EVENIMENT » Inundațiile catastrofale din centrul Europei se acumulează în DUNĂRE. Viitura vine spre România. Ce ne paște, cum profităm
pmp

Inundațiile catastrofale din centrul Europei se acumulează în DUNĂRE. Viitura vine spre România. Ce ne paște, cum profităm

Inundaţiile şi nivelul apelor continuă să crească în unele părţi din sudul Germaniei, iar acum se extind pe Dunăre, până în Austria şi Ungaria, relatează BBC. Este de așteptat ca nivelul fluviului să crească alimentat și de Tisa, în amonte de România, în care se revarsă râurile din vestul țării, lovită de viituri în zilele trecute și viitoare, conform prognozelor meteo. Foarte probabil ca și Serbia și România să fie afectate. România mai puțin, ba chiar poate profita, pentru că poate controla oarecum debitul în aval prin cele două baraje Porțile de Fier 1 și 2.

Deja, conform inginerilor lucrători la acest complex hidroenergetic, Porțile de Fier 2 este pregătit că dea drumul la stăvilare pentru prelua viitura de la Porțile de Fier 1, în amonte de Turnu Severin. În mod critic, România poate suporta, cu pagube rezonabile, o viitură de până a la 6/6.500 de mc/s, dar conform specialiștilor asta ar însemna ca mare parte din Ungaria și Serbia, (Voivodina) să plutească.

Inundații catastrofale la „izvoarele” Dunării

Până în prezent, cinci persoane au murit de când ploile abundente au dus la revărsarea râurilor din landurile Bavaria şi Baden-Württemberg. Una dintre victime este o femeie care a murit când maşina sa a ieşit de pe carosabil, luată de ape şi scufundată, la vest de Munchen. Un pompier bavarez este dat dispărut.

Fluviul a ieșit din matcă al Linz, Austria

Dunărea a ieşit din matcă în al treilea oraş ca mărime din Austria, Linz, lăsând zonele din apropierea malurilor sub apă. Gertrude, o locuitoare din zonă, a declarat pentru Kurier că inundaţiile i-au trezit amintiri neplăcute din august 2002, când o cincime din oraş a rămas sub apă. Fluviul a atins marţi dimineaţă 6,86 m şi se aştepta să atingă un nivel maxim în cursul după-amiezii. Tot traficul fluvial de-a lungul Dunării a fost oprit în zona Austriei Inferioare.

Ungaria în alertă

În Ungaria, meteorologii au avertizat asupra unor precipitaţii semnificative în următoarele trei zile, iar Gabriella Siklos, de la Direcţia Naţională a Apelor, a avertizat că situaţia se schimbă de la o oră la alta. De asemenea, au existat temeri că nivelul crescut al apelor se va extinde în zona inundabilă a Dunării din Slovacia.

Transportul maritim de mărfuri rămâne oprit pe Rin în unele zone din sudul Germaniei, deşi autorităţile din Baden-Württemberg, în sud-vestul ţării, spun că nivelul apei va scădea în următoarele zile.

Stare de urgență în Bavaria

Ploile torenţiale cad de câteva zile în mare parte din sudul Germaniei, iar în zona Rosenheim din Bavaria a fost declarată stare de urgenţă. Trei persoane au murit până acum în Bavaria, iar luni, în Baden-Württemberg, un bărbat şi o femeie au fost găsiţi morţi în subsolul casei lor. Un pompier în vârstă de 22 de ani este dat dispărut în Bavaria. Premierul landului Bavaria, Markus Söder, a descris situaţia ca fiind „gravă şi critică”. În unele zone din sudul Germaniei, experţii au vorbit despre niveluri de precipitaţii unice în acest secol. Maşini au fost măturate şi zone rezidenţiale au fost inundate, deşi până marţi dimineaţă toate avertizările de vreme severă din sudul Germaniei au fost ridicate.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că inundaţiile din sudul Germaniei reprezintă o dovadă că „oprirea schimbărilor climatice provocate de om” nu poate fi neglijată.

Sursa: Gândul.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Conferință de presă PRO România Pașcani. Analiză și concluzii după alegerile locale

Astăzi, reprezentanții PRO România Pașcani au susținut o conferință de presă, așa după cum obișnuiesc ...