STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » POLITIC » Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii prin care România împrumută 4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană
pmp

Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii prin care România împrumută 4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni două decrete de promulgare a unor legi, printre care cea prin care se aprobă un împrumut al României de la Uniunea Europeană, în valoare de peste 4 miliarde de euro.

Iohannis a semnat decretul de promulgare a acordului care a fost semnat încă de anul trecut, pe 9 octombrie la Bucureşti şi pe 20 octombrie la Bruxelles. Preşedintele a mai promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care completează decretul de înfiinţare a Companiei Naţionale de Investiţii.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 martie 2021, următoarele decrete:

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” – S.A. (PL-x 409/29.06.2020);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Creditor şi România, în calitate de Împrumutat, în valoare de 4.099.244.587 euro, semnat la București, la 8 octombrie 2020 şi la Bruxelles, la 19 octombrie 2020 (PL-x 661/26.10.2020).”, se arată în agenda preşedintelui, publicată pe Presidency.ro, site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...