Informații șocante despre accidentul teribil de ieri din Suceava. Mătușile copiilor implicați spun că vinovat de tragedia în care au murit 5 oameni, între care un copil de 3 ani, e chiar tatăl celor mici. Atenție, urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoțional!
Ca să-și pedepsească soția, plecată la muncă în Germania, bărbatul de 28 de ani ar fi intrat intenționat în mașina care circula din sensul opus, cu scopul de a-și curma viața și pe cea a celor 3 copii. Bărbatul ar fi sunat-o chiar de pe drum pe soția lui pentru a-i spune ce are de gând. Familia femeii e în stare de șoc. Cei 2 copii care au scăpat cu viață se recuperează în spital. Mătușa copiilor: Miercuri dimineață, la ora 5 a făcut focul, el dormea, copiii dormeau și ea a plecat din casă, a zis că nu mai poate.
Mama a mers la dânșii, a stat cu băieții. El a plecat la muncă la Suceava. Seara ne-a sunat și a zis că ea e în Germania, a plecat cu avionul că nu mai poate, că a bătut-o, că a zis că o omoară dacă mai stă mult și după el a amenințat că nu mai vedem copiii deloc. Ieri pe la 4 jumate, 5, când mi-a zis să sunăm la poliție. El a amenințat că vrea să omoare copiii. Dacă n-a putut să o omoare pe dânsa, omoară copiii. Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, ulterior fiind declarat decesul şi în acest caz. Ulterior, sub cupola unui autoturism răsturnat a fost găsit un copil de aproximativ patru ani, cu răni incompatibile cu viaţa. Totodată, au fost răniţi alţi doi copii, ei fiind transportaţi la spital. În accident a fost implicată o maşină tip „Şcoală”, iar elevul de la volan, instructorul şi un alt elev au murit. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Sursa: Digi24.ro