Vicepreședintele Statelor Unite Kamala Harris a ajuns vineri, 11 martie, la București. Conform agendei oficialului american, aceasta urmează să aibă o discuție cu președintele României Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
UPDATE Kamala Harris a ajuns la Palatul Cotroceni unde a fost întâpinată de către președintele României Klaus Iohannis. Cei doi oficiali urmează să aibă o discuție. La întrevedere mai participă premierul Nicolae Ciucă și președintele Senatului Florin Cîțu. Ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 14.00, pe platoul de ceremonii de la Cotroceni, şi va fi urmată de fotografia oficială în Holul de onoare. Iohannis şi vicepreşedintele SUA vor avea loc convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15.30, vor susţine declaraţii de presă comune.
* Joi, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Versailles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va discuta cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, despre postura NATO pe Flancul Estic, Grupul de Luptă aliat care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţara noastră.
Întrevederea dintre cei doi oficiali se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.
„În acest context, preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia”, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral. De asemenea, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea dintre Klaus Iohannis şi Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice.
* În contextul prezenţei la Bucureşti a delegaţiei americane, Poliţia Capitalei le recomandă conducătorilor auto ca vineri, între orele 12,00 – 17,00, să evite deplasarea pe DN 1.
„Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei. Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor auto să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor. Conducătorilor auto le este recomandat ca vineri, în intervalul orar 12,00 – 17,00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje”, a anunţat DGPMB. Sursa: Ziare.com
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
