STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Lecția de viață a celor 30 de copii care trăiesc rupți de lume într-un fost pichet militar din Botoșani
pmp

Lecția de viață a celor 30 de copii care trăiesc rupți de lume într-un fost pichet militar din Botoșani

30 de copii traiesc rupti de lume intr-un fost pichet militar din Botosani, aproape de granita cu Ucraina. Universul lor e o cladire veche, pe jumatate ruină, fără sursă de apă potabilă.

Nimeni nu ar fi ştiut cum trăiesc nouă familii în acest colţ rupt de lume, dacă o învățătoare îngrijorată de soarta elevilor ei nu i-ar fi vizitat, când școlile s-au închis.

Impresionată de dorul de carte al celor mici, dascălul și-a făcut o misiune din a le amenaja o camera cu biblioteca, mese și rafturi, unde cei 30 de copii să poată avea acces și la școală online.

Suntem în satul Hilișeu Crișan, din Botoșani, la un kilometru distanță de granița cu Ucraina. La marginea unei păduri, într-un fost pichet militar trăiesc 30 de copii. Cei mai mulți dintre ei s-au născut între zidurile negre ale unei construcții, pe jumătate ruină.

Cel mai mic are doar câteva luni, iar cel mai mare 13 ani.

30 de copii trăiesc rupți de lume, fără apă, într-o ruină de la granița României

Sunt nouă familii care împart câte o camera de câțiva metri pătrați în care abia întră un dulap, o masă și un pat. Pentru autorități, aceste familii sunt cazuri sociale.

Când dai cu ochii însă de realitatea pe care o trăiesc acești oameni în pustietatea de la frontieră României îți dai seama că viață lor e doar supraviețuire.

Că să ajungă la școală din sat, copiii merg 2 kilometri pe jos, prin pădure. Sau ies la asfalt , sperând  că microbuzul școlar va opri și pentru ei.

Acasă, copiii scriu pe unde apucă. De cele mai multe ori, pe holul întunecat al Pichetului, unde singură lumina vine de la soare.

Copiii din fostul pichet militar din Botoșani își fac lecțiile pe holul clădirii aflate în ruină

Lecția de viață a copiilor abandonați ai României

Nu am fi știut cum trăiesc, dacă o învățătoare nu le-ar fi trecut pragul, după ce pandemia a închis școlile. Copiii din Pichet nu au telefoane sau tablete să învețe online și să țînă legătură cu școală.  Așa că a venit învățătoarea la ei cu fișe, cărți și caiete.

„Pentru mine, copiii chiar îmi sunt dragi. Dacă Dumnezeu mă vrea la Hilișeu, atunci înseamnă că trebuie să fac misiune Și copiii ăștia au nevoie. Și au nevoie pentru că se lipesc de ține când ajungi la școală că de un magnet”, a declarat învățătoarea Gabriela Munteanu.

Învățătoarea Gabriela Munteanu a văzut dincolo de sărăcia lucie în care trăiesc aceste familii, lumina și bucuria din ochii copiilor. Și-a făcut o misiune din amenajarea unei încăperi vechi, probabil fosta sala de mese a Pichetului militar, într-o camera de studiu, cu biblioteca, scaune, mese și rafturi cu materiale didactice și cărți.

„Mi-a fost greu să văd în ce condiții locuiesc pentru că la sfârșitul anului școlar m-am dus împreună cu colegam ea și le-am dăruit o diplomă și o carte. Știam în ce condiții locuiesc. Dacă se cere un învățământ online, copiilor trebuie să li se ofere ce trebuie pentru în online, și profesorilor, pentru că nici noi nu suntem pregătiți”, a mai povestit învățătoarea Gabriela Munteanu.

Copii și părinți pe scările fostului pichet militar din Botoșani

Ajutorul nesperat pentru cei 30 de copii care trăiesc la granița civilizației

Pentru că i-ar fi imposibil să schimbe singură viață acestor copii, Gabriela Munteanu le-a scris povestea pe Facebook. Directoarea unei Asociații pentru persoane cu dizabilități a ajutat-o să cumpere pentru copiii săraci din Pichet primele haine de școală, rechizite și alimente. Toate din donații.

Copiii din Pichet au mult mai multe nevoi. În acest loc uitat al României, lipsește până și… apă potabilă. Că să gătească sau să-și spele copiii, femeile aduc apă de la o fântână din sat.
Citește mai multe pe Antena3.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...