PSD Pașcani, alături de cetățeni în problema sistării apei potabile. Între 30 aprilie și 4 mai 2025, locuitorii municipiului Pașcani s-au confruntat cu o întrerupere completă a furnizării apei potabile, justificată prin lucrări de deviere a conductei principale. Situația a generat disconfort și numeroase nemulțumiri din partea consumatorilor.
Ads.
Conducerea PSD Pașcani consideră că perioadele îndelungate fără acces la servicii esențiale trebuie tratate cu responsabilitate și atenție.
„Vom susține toți pășcănenii care se simt nedreptățiți. La sediul organizației, Mihai Dediu, consilier județean și președinte al comisiei juridice din cadrul Consiliului Județean Iași, va oferi sprijin celor care semnalează această situație”, a precizat Dragoș Ionescu, președintele interimar PSD Pașcani.
Acesta a adăugat că, potrivit reglementărilor în vigoare, consumatorii ar trebui să beneficieze de o reducere de aproximativ 30% la factura de apă aferentă lunii aprilie, ca urmare a întreruperii serviciului.
La rândul său, Vlad Macovei, consilier local PSD, a declarat: „Înțelegem nevoia de investiții și modernizare, însă acestea trebuie corelate cu respectarea drepturilor consumatorilor. Accesul la apă nu poate fi pus în plan secundar.”
Comunicat de presă,
PSD Pașcani
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

