Un număr de peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi în cursul zilei de astăzi să-și manifeste intenția de vot. Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 07.00 iar procesul de votare va lua sfârșit la ora 21.00, când secțiile vor fi închise. Un număr de 136 de senatori și 329 de deputați așteaptă să intre pe funcții pentru următorii ani. Astăzi este pentru prima dată în patru ani de zile când românii au puteri mai mari decât parlamentarii. Astăzi decidem cine să ne reprezinte în următorii patru ani.
Pașcani
UPDATE ora 18.00: Prezență slabă la vot și în Pașcani. Până la această oră s-au prezentat la urne un număr de aproximativ 8.200 de cetățeni din totalul de 38.188. În procente este vorba despre 21,30%.
UPDATE ora 14.00: 18 persoane au votat cu urna mobilă. La ora 14.00, din totalul votanților, un număr de 5.248 de pășcăneni s-au prezentat la urne. Astfel, procentul este de 13,76%.
La urne sunt așteptați să voteze 38.188 de cetățeni înscriși pe listele permanente. Până la ora 11.00 au votat puțin peste 2800 de persoante, fiind vorba despre un procent de 7,50%. Au apărut și primele probleme. La Secția de votare 280 din Gâștești nu au fost trimise de către organizatori ștampilele de vot. Pentru a nu bloca procesul electoral s-a luat decizia de a lua câte o ștampilă de la alte cinci secții de votare din municipiu.
Tg. Frumos
UPDATE ora 18.00: Total votanți până la această oră 2.518, un procent de circa 21,90%.
UPDATE ora 14.00: Prezența la urne în orașul Târgu Frumos este într-un procent de 13,79%. Un număr de 1588 de cetățeni au votat la Alegerile parlamentare.
Pe listele permanente sunt înscriși 11.508 votanți. La această oră au mers la vot 917 persoane, adică un procent de 7,96%.
Hârlău
UPDATE ora 18.00: La Hârlău prezența la urne continuă să fie mică. 1.673 de persoane au votat, adică circa 18% din cei cu drept de vot.
UPDATE ora 14.00: Prezența la urne în orașul Hârlău este mai mică față de Pașcani și Tg. Frumos. Un procent de 11,3% dintre cetățenii cu drept de vot au mers până la ora 14.00 să voteze. Asta înseamnă un număr de 1.090 persoane.
9.332 de cetățeni sunt așteptați la urne conform listelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Până acum 608 persoane și-au manifestat dreptul de vot, fiind vorba de 6,53%.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
