Mai multe percheziții ale Direcției Generale Anticorupție (DGA) au avut loc marți dimineață, 19 martie, la Spitalul Judeţean din Botoșani, inclusiv în biroul managerului Monica Adăscăliței, potrivit Monitorul de Botoșani și Agerpres. Ulterior, Adăscăliței a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA, acuzată de infracţiuni de corupţie.
UPDATE ora 19.15: Monica Adăscăliţei a fost reținută pentru 24 de ore pentru corupție, urmând să fie propusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, potrivit Agerpres.
Adăscăliței este urmărită penal în dosarul fraudării examenelor de angajare în Spitalul Mavromati, în care au mai fost reţinuţi pentru corupţie şi fostul manager al spitalului, Doina Caba, fostul director de îngrijiri, Coca Stela Crîşmaru, dar şi doi medici şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei. Monica Adăscăliţei a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati în luna august a anului trecut, în urma scandalului privind decesul în Maternitatea Botoşani a Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care ajunsese la spital în stare gravă, dar a fost ignorată de medicul de gardă.
Continuare pe Libertatea.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
